Shoplifters, câștigătorul Palme d’Or 2018, vine în România

de Cinemagia în 24 Sep 2018
Distribuitorul multi-premiat la Gopo „Independența Film” aduce în România câștigătorul Palme d’Or și alte filme premiate la Cannes 2018

Trei dintre cele mai așteptate titluri proiectate la Festivalul de la Cannes de anul acesta, printre care Shoplifters, în regia lui Hirokazu Kore'eda, câștigătorul Palme d’Or 2018, vor fi lansate de Independența Film în România până la finalul anului, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. 

Climax, musical-ul horror al lui Gaspar Noé, cel de-al doilea titlu ce va avea premiera toamna aceasta,  i-a adus regizorului Irréversible Premiul C.I.C.A.E. (Confédération Internationale des Cinemas d'Art et d'Essai). Pentru Cold War, povestea inspirată de iubirea tumultoasă a părinților regizorului Pawel Pawlikowski, film care va fi lansat în România în decembrie, cineastul a primit Premiul pentru Cel mai bun regizor al celei de-a 71-a ediții a Festivalului de la Cannes.

La final de septembrie va avea premiera filmul care a deschis Cannes-ul în 2017, Fantomele lui Ismael/Les fantômes d'Ismaël, regizat de Arnaud Desplechin și proiectat anul trecut pe Croazetă într-o primă versiune. Cu Marion Cotillard (Oscar, BAFTA, Globul de Aur și Premiul César pentru cea mai bună actriță, în 2008), Charlotte Gainsbourg (Cea mai bună actriță, Cannes, 2009 și Premiul César, 1986 și 2000) și Mathieu Amalric (César-ul pentru Cel mai bun actor, 2013), Fantomele lui Ismael va intra în cinematografe în 28 septembrie, pentru prima dată în România în variantă integrală. După 21 de ani, 8 luni și 6 zile, fantomele iubirilor trecute se-ntorc de nicăieri…

De-a lungul timpului, Independența Film a adus de la Cannes peste 10 filme premiate cu Palme d’Or.

Fantomele lui Ismael/Les fantômes d'Ismaël
Regia: Arnaud Desplechin
Cu: Marion Cotillard, Charlotte Gainsbourg și Mathieu Amalric
Proiectat în deschiderea Cannes, 2017 și a Festivalului de Film de la New York, 2017
Premiera în România: 28 septembrie

Povestea. După 21 de ani,  Carlotta (Marion Cotillard) revine în viața celui care o crezuse dispărută pentru totdeauna. Întoarcerea fostei iubiri îl găsește pe Ismaël (Mathieu Amalric) într-o relație cu Sylvia (Charlotte Gainsbourg), încercând să-și refacă viața, în timp ce lucrează la un nou film pe care îl regizează. O producție cinematografică în care și viața personajului său pare să o ia razna.

„Sunt cinci filme comprimate într-unul singur“, spune regizorul francez Arnaud Desplechin despre titlul care a deschis ediția aniversară a Festivalului de la Cannes. Câștigător al Premiului César pentru Cel mai bun regizor, în 2016, pentru filmul Trois souvenirs de ma jeunesse, cineastul a fost de cinci ori prezent în Competiţia de la Cannes, o dată ca membru al juriului. Prima participare a fost în 1992, cu The Sentinel, lungmetrajul său de debut. Filmografia lui Desplechin include titlturi premiate, iar mulți dintre actorii pe care i-a distribuit în producțiile sale au obținut distincții importante în festivaluri.

Shoplifters
Regia: Hirokazu Kore'eda
Cu: Lily Franky, Sakura Ando, Mayu Matsuoka, Kairi Jō
Palme d’Or, Cannes, 2018
Shoplifters va rula în avanpremieră în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (19-28 octombrie)
Premiera în România: 26 octombrie

Povestea. După ce comit o serie de furturi, Osamu și fiul său întâlnesc o fetiță, în frig. Deși la început refuză să o primească, soția lui Osamu află că micuța este maltratată de părinți și se hotărăște să aibă grijă de ea. Par să trăiască fericiți, chiar dacă sunt o familie săracă și supraviețuiesc cu greu din banii obținuți prin jafuri și alte infracțiuni. Însă un incident neprevăzut va scoate la iveală secrete nebănuite și va pune la încercare legăturile care îi unesc de atâta vreme.

Cineastul japonez Hirokazu Kore'eda s-a aflat anul acesta pentru a şaptea oară în Competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, unde mai fusese premiat, în 2013, pentru Like father, like son (Premiul Juriului şi Menţiune specială a Juriului ecumenic). Legăturile de familie se numără printre principalele teme pe care le abordează în filmele sale, ceea ce i-a determinat pe critici să-l compare cu regizorul japonez Yasujirō Ozu.

Născut în 1962, Hirokazu Kore'eda și-a început cariera regizând programe documentare produse de TV Man Union. Maborosi, primul lungmetraj pe care l-a semnat, a  fost premiat în 1995, la Veneția. Distincția a deschis o lungă serie de succese de critică și de public, filmografia sa incluzând nenumărate titluri nominalizate și premiate la festivaluri precum Cannes, San Sebastián sau Vancouver.

Climax
Regia: Gaspar Noé
Cu: Sofia Boutella
Premiul C.I.C.A.E. (Confédération Internationale des Cinemas d'Art et d'Essai), Cannes 2018
Premiera în România: 16 noiembrie

Povestea. O trupă de dansatori se adună să repete într-o noapte de iarnă, departe de ochii curioșilor, în clădirea unei școli părăsite. Petrecerea lor se transformă într-un coșmar halucinant, după ce consumă accidental droguri psihedelice.

Acțiunea din musical-ul horror scris și regizat de Gaspar Noé se întâmplă în 1996 și este inspirată din evenimente reale. Rivalitățile și tensiunile specifice generațiilor de dansatori de hip-hop degenerează în cel mai nou film al cineastului francez într-o paranoia generală, care le dezintegrează mințile protagoniștilor, intepretați de dansatori și vloggeri în trending, în frunte cu Sofia Boutella.

Nu este primul film în care Gaspar Noé pornește de la situații în care protagoniștii pierd controlul propriei imaginații. Prezent pentru a șaptea oară în Competiția de la Cannes, cineastul s-a aflat de două ori pe lista favoriților la Palme d’Or, una dintre nominalizări fiind chiar pentru celebrul Enter the void, în care moartea ajunge să se confunde cu halucinațiile prersonajului central.

Cold War
Regia: Pawel Pawlikowski
Cu: Joanna Kulig, Tomasz Kot
Premiul pentru cel mai bun regizor, Cannes, 2018
Premiera în România: 14 decembrie

Povestea. În timpul războiului rece, între Polonia stalinistă și Parisul boem al anilor ’50, un muzician îndrăgostit de libertate și o tânără cântăreață trăiesc cu pasiune o iubire imposibilă, într-o epocă imposibilă. Totul pare să îi despartă: trecutul, temperamentul, opiniile politice, imprerfecțiunile fiecăruia și loviturile constate primite de la soartă. Cu toate acestea, sunt condamnați definitiv să rămână împreună.

Regizorul Pawel Pawlikowski a dedicat filmul părinților săi, ale căror nume au fost împrumutate și de protagoniștii poveștii de iubire care a emoționat Juriul Cannes 2018. Părinții lui au murit în 1989, chiar înainte de căderea Zidului Berlinului. Au petrecut patruzeci de ani împreună, separându-se de mai multe ori pentru a se regăsi mai bine unul pe celălalt, căutându-se reciproc în timp ce se pedepsesc unul pe celălalt, de pe cele două părți ale Cortinei de fier. Povestea lor complicată și tulburătoate l-a inspirat, însă cineastul a rescris viețile protagoniștilor.

Pawel Pawlikowski este regizorul și co-scenaristul Ida, câștigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film străin, în 2015. Deși este absolvent de Literatură și Filozofie, cineastul polonez și-a început cariera cu filmele documentare realizate pentru televiziunea britanică. Last Resort, cel de-al doilea lungmetraj al său, i-a adus și renumele internațional.

Exploreaza subiecte similare:

Gaspar Noé, Pawel Pawlikowski, Hirokazu Koreeda, Les fantômes d'Ismaël, Marion Cotillard, Charlotte Gainsbourg, Mathieu Amalric, Shoplifters, Climax, Zimna wojna

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 24 septembrie 2018 20:42
Ca de fiecare data, "Independența Film" nu ne dezamageste si ne ofera prilejul de a viziona foarte repede filmele internationale premiate si de succes ale momentului.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells