Shia, vârful de lance

de Ştefan Dobroiu în 4 Iul 2011
Shia, vârful de lance

Revista Forbes publica anul trecut un top al celor mai profitabili actori din cetatea filmului, iar pe primul loc trona Shia LaBeouf, actorul de văzut de săptămâna trecută într-unul din blockbusterele verii, Transformers 3. Conform celor de la Forbes, pentru fiecare dolat plătit lui Shia, companiile producătoare încasează nu mai puţin de 81 de dolari. Sunt mari şanse ca această sumă să crească, mai ales că noul Transformers ar putea să facă istorie în ceea ce priveşte încasările, devenind al nouălea film cu bilete vândute în valoare de peste un miliard de dolari. Dar să vedem cum a ajuns LaBeouf, dintr-un puşti care la zece ani făcea stand-up comedy (cu bancuri porcoase), la vârful de lance al generaţiei tinere de la Hollywood.

Actoria nu a fost un vis din copilărie al actorului: la o vârstă fragedă Shia a ales această carieră numai pentru că părinţii săi aveau probleme cu banii, iar în cartierul său locuia şi un copil-actor care părea s-o ducă mult mai bine. Găsirea unui agent când alţii se chinuie cu ecuaţii de gradul doi şi mulţimi vide a făcut ca, la doar 14 ani, să primească un rol important în serialul Disney Even Stevens, care ulterior îi aduce şi un premiu Emmy.

Cu siguranţă nu ţi-l aminteşti, dar a avut apariţii scurte în filme precum Charlie's Angels: Full Throttle, Dumb and Dumberer: When Harry Met Lloyd sau mult mai celebrul I, Robot, unde îi dădea replica lui Will Smith. Primul rol principal a venit în Holes, un alt film Disney atât de bine primit, încât Shia LaBeouf a fost ales pentru rolul principal din filmul biografic The Greatest Game Ever Played, din 2005, despre anii de tinereţe ai campionului la golf Francis Ouimet, primul jucător amator care a reuşit să câştige competiţia U.S. Open.

Un rol alături de Keanu Reeves în Constantine şi o apariţie în filmul Bobby îl scot tot mai în atenţia producătorilor, iar interpretarea sa din A Guide to Recognizing Your Saints (un titlu inclus şi în competiţia festivalului Transilvania acum câţiva ani) arată că Shia LaBeouf poate mai mult decât roluri în câteva dintre cele mai populare filme ale deceniului trecut.

Acum are loc o întâlnire care-i va schimba viaţa: Steven Spielberg este atât de impresionat de energia, umorul şi ambiţia tânărului actor, încât decide să-l ia sub aripa lui şi să-l transforme într-un adevărat star. Filmul-test este Disturbia, regizat de D.J. Caruso şi realizat cu un buget de 20 de milioane de dolari. Încasările de aproape 120 de milioane din toată lumea îi dovedesc lui Spielberg că a jucat o carte bună şi că Shia are un lipici rar întâlnit la publicul tânăr, aşadar următorul pas devine logic: energicul tânăr este ales, la doar 20 de ani, să-l interpreteze pe Sam Witwicky, nepopoularul licean care pică la mijloc într-un război milenar dintre două rase de extratereştri Transformers.

Succesul filmului (încasările depăşesc 700 de milioane de dolari în toată lumea) îl transformă pe Shia într-un adevărat star, iar următorul rol nu-i prin nimic mai prejos: Mutt Williams, fiul lui Indiana Jones din probabil cea mai aşteptată continuare a deceniului trecut, Indiana Jones şi Regatul Craniului de Cristal. Chiar dacă criticii nu au fost foarte încântaţi, nostalgicii cuceritoarelor filme de aventuri din anii '80 cu Harrison Ford în rolul principal s-au înghesuit la cinematografe, iar la trasul liniei câteva luni mai târziu cei de la DreamWorks obţin încasări de aproape 800 de milioane de dolari.

Seria de succese continuă cu Transformers: Revenge of the Fallen, dar un accident de maşină suferit în timpul producţiei îl va face pe Shia nu numai să suporte dureri îngrozitoare în timpul filmărilor, dar îl obligă la o serie de operaţii la mână cu o perioadă de recuperări dificile. Rezultatul este un an 2010 în care îi apare un singur film, Wall Street: Money Never Sleeps al lui Oliver Stone. În 2010 începe şi filmările la Transformers: Dark of the Moon, care se anunţă a fi primul film Transformers cu şanse să depăşească un miliard de dolari încasări. 

În ceea ce priveşte viitorul, Shia LaBeouf trebuie să facă acum tranziţia de la roluri de puşti plin de energie la unele mai mature. Prima carte jucată este cea din The Wettest County in the World, un film istoric despre aventurile a trei fraţi care fac averi colosale vânzând ilegal băutură în timpul Prohibiţiei americane. LaBeouf joacă rolul lui Jack, mezinul, iar Tom Hardy, pe care în 2012 o să-l vezi şi în rolul villain-ului Bane din următorul Batman, The Dark Knight Rises, este fratele său mai mare, Forrest. Din distribuţie mai fac parte Jessica Chastain, Mia Wasikowska, Guy Pearce şi Gary Oldman. Filmările s-au terminat deja, iar o premieră ar putea avea loc la sfârşitul anului.

Care este rolul tău preferat din cariera lui Shia LaBeouf?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
dlena pe 4 iulie 2011 08:30
poate ca la inceput nimeni nu i-a anticipat potentialul dar, pana la urma , si-a castigat locul in randul actorilor care aduna oamenii in salile de cinema... pacat ca seria Transformers a luat sfarsit dar sper ca o sa-l revedem pe Shia in multe alte filme de succes!!
xerses pe 4 iulie 2011 09:14
Desigur ca in Transformers mi-a placut cel mai mult.
Liviu- pe 4 iulie 2011 09:23
Ceva imi spune ca nu Shia a adunat oameni in cinema, ci efectele speciale ale lui Bay cu robotii lui. E foarte probabil sa fi adus mai multi oameni pana si Megan Fox/noua tipa buna. Iar in Indiana Jones, celalalt mare succes, cu siguranta banii se datoreaza popularitatii pe care a adunat-o seria de-a lungul anilor, impreuna cu popularitatea lui Spielberg si Ford.

Ca filmele in care a jucat el au adunat cel mai multi bani nu poate fi negat, ca lucrul asta ar avea ceva de-a face cu el... cu siguranta poate fi negat. Cand o sa aud pe cineva spunand ca se duce la cinema pentru el, asa cum face lumea pentru Johnny Depp, Will Smith si altii de genul asta, atunci trebuie spus ca e un actor profitabil. Pe criteriile astea s-ar putea spune despre un actor secundar care are sansa sa joace in mai multe filme populare ca e cel mai profitabil...

Manusa pe 4 iulie 2011 09:55
O si merita pentru ca este un actor excelent si talentat. In Transformers in toata seria a jucat foarte bine precum si in toate filmele pe care le-am vazut cu el.
Han_Solo pe 4 iulie 2011 09:56
Liviu- ai vazut Disturbia? desigur nu e singurul actor din film insa face tot filmu plus ca articolul a uitat sa mentioneze de Eagle Eye care din nou, a avut incasari decente. Statistica vorbeste de la sine, in momentul de fata filmele sale au adunat cei mai mult bani...probabil esti putin ofticat ca la depasit pe Johnny Depp(probabil prefaratu tau). Nu uita ca Johnny Depp pana la Pratii din Caraibe nu a prea rupt topurile in cea ce priveste Box Office-ul.
Liviu- pe 4 iulie 2011 10:19
N-am vazut Disturbia, dar eu nu vorbeam de cat de bun o fi actorul, ci de cine face banii. Filmele in care a jucat el au facut cei mai multi bani, dar asta nu implica ca datorita lui incasarile au fost mari. Argumentele de genul "nuti place transmorfers pai ceti palce dute la pokemoni cocalarule" pastreaza-le pentru persoane cu iq negativ. E irelevant ce a facut Johnny Depp pana atunci (dpdv al banilor castigati), important e ca dupa mai toate filmele sale au avut incasari uriase si el a fost principalul "vinovat", nu Verbinski, nu Burton si nici efectele speciale. Cat despre argumentul pokemon al tau, Depp nu e printre favoritii mei, il urmaresc cu placere pentru ca, spre deosebire de Shia, e un actor adevarat, dar favoritii mei sunt oameni care au jucat roluri ceva mai serioase. Nu ca Depp n-ar fi in stare, dar de la un timp a cam renunatat la asta din cate se pare. Il prind bine si rolurile astea, dar, personal, as vrea sa-l mai vad intr-un Donnie Brasco, Fear and loathing in Las Vegas, Ed Wood etc.
Han_Solo pe 7 iulie 2011 17:23
Se vede de la o posta ca esti unul din discipolii lui depp. De unde pana unde ai vazut tu ca am spus de pokemoni sau cocalari? Esti un cocalar la care ii place pokemon sau pur si simplu esti prea oftica? Cea ce am spus eu este sustinut de matematica, chestie care numai poate fi contestata. "E irelevant ce a facut Johnny Depp pana atunci (dpdv al banilor castigati), important e ca dupa mai toate filmele sale au avut incasari uriase si el a fost principalul "vinovat" "- cum sa spui asa ceva cand e discutam despre actorul care ale carui filme au facut cei mai multi bani. Nu am doscutat de valoare, irelevante sunt filmele in care a aparut cand matematica spune alta. Dar ma bucur totusi cand vad ca un fan/discipol al lui Depp observa cum ca de la vreme depp joaca tot mai prost. poate a ajuns la saturati, poate prea multi bani de la piratii din caraibe...
CPU pe 4 iulie 2011 10:19
@Liviu +1
@han_solo ce legatura are Johnny Depp cu ce a spus Liviu?
omul a zis ca nu actorul a facut filmul ci filmul la facut actor.

Han_Solo pe 7 iulie 2011 17:17
Esti prea "bot" ca sa intelegi.
kakapiciu pe 4 iulie 2011 10:31
Nu trebuie sa ma gandesc mult. Rolul meu preferat al lui Shia LaBeouf este cel al lui Sam Witwicky din Transformers.
darayawaus pe 4 iulie 2011 12:13
Rolul meu preferat din cariera lui Shia LaBeouf este... ei bine, nu stiu care este. Cand o sa ma impresioneze precum Bale in Empire of the Sun, DiCaprio in What's Eating Gilbert Grape sau Gyllenhaal in Donnie Darko, o sa va spun ce rol de-al sau mi-a placut. Pana atunci, mai astept (poate nu mult, cine stie?).
Sunt de acord cu ceea ce a spus Liviu azi-dimineata. Pe mine nu numele lui ma atrage in cinema, ci, eventual, proiectele din care face parte.

legolas05 pe 4 iulie 2011 13:35
imi place cum joaca in transformers
Bayard pe 4 iulie 2011 14:06
Eh, a avut norocul sa joace in Transformers.... nu mi se pare un actor exceptional. Este extraordinar ca a reusit sa ajunga primul, considerand ca nu reprezinta tiparul starului de la hollywood, bine cladit, musculos, etc etc.... insa nu cred ca o sa ramana multa vreme asa de popular.
Cortezzzz pe 4 iulie 2011 16:00
Un actor foarte bun , sunt sigur ca pe viitor o sa aiba un cuvant greu de spus in cinematografia mondiala !
FlorinMovieFreak pe 4 iulie 2011 16:03
Si cand juca el in Constantine in 2005 .. cu Keanu .. pe post de sofer de taxi .. ahh cum trec zilele ..
Crist11 pe 4 iulie 2011 16:13
Ma bucur pentru el, cu siguranta va deveni un actor mare...daca nu este deja.
lizzy4u pe 4 iulie 2011 16:43
Felicitari lui...a muncit mult sa ajunga unde e!doar nu i-a dat nimeni statutul:)
alex_il_fenomeno pe 4 iulie 2011 18:45
tot ce a realizat a facut prin munca lui , asa ca merita tot respectul !
mirkea pe 4 iulie 2011 20:07
sa fim seriosi nimeni nu vine sa-l vada pe shia le buf. Pana si papusa gonflabila care joaca alaturi de el aduce probabili mai multi oameni in cinematografe.
Sorin87 pe 4 iulie 2011 20:40
a ajuns departe pe scara actoriceasca
claudiu234 pe 4 iulie 2011 23:38
Singurul lui rol foarte bun este in "A Guide to Recognizing Your Saints" .
XtincT pe 5 iulie 2011 00:21
Un actor ce promite multe

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells