Shazam, cu Dwayne Johnson în rolul antagonistului, mai curând în cinematografe

de Gloria Sauciuc în 25 Feb 2015
Filmul îl are în centru pe Billy Batson, care devine eroul cunoscut sub numele de Captain Marvel prin simpla rostire a cuvântului „Shazam!”, ce îi aduce puterea a şase zei din mitologie

Dwayne Johnson a declarat pentru MTV că producţia Shazam - în care el urmează să joace rolul antagonistului Black Adam - ar putea să fie produsă mai devreme decât data stabilită, adică primăvara lui 2019. Intervievat weekendul acesta la gala Oscarurilor, Johnson a vorbit atât despre personaj cât şi despre propriile păreri referitoare la data premierei.  Actorul, citat și de comingsoon.com susține că rolul titular nu a fost încă atribuit.

„S-ar putea să fie puţin mai devreme decât ne aşteptam. Scenariul se apropie, e grozav, iar susţinerea din partea studiourilor este la înălţime”, continuă el. „Este o ocazie excelentă, în special cu personajul lui Black Adam, care începe ca şi personaj negativ şi ajunge un antierou. Îl facem antipatic, dar cu ceva şarm”. Pare că actorul deja şi-a îndrăgit personajul.

Shazam îl are în centru pe adolescentul  Billy Batson, care devine eroul cunoscut sub numele de Captain Marvel prin simpla rostire a cuvântului „Shazam!”, ce îi aduce puterea a şase zei din mitologie, lucru foarte util mai ales atunci când îl înfruntă pe Black Adam.

Darren Lemke (Jack The Giant Slayer) a semnat scenariul, cu filmul pregătit pentru premieră în aprilie 2019, cu o lună înainte de lansarea Avengers: Infinity War, de la Marvel. Desigur, dacă actorul supranumit The Rock poate spune multe, asta nu înseamnă că el susţine punctul de vedere oficial al companiilor implicate.

Exploreaza subiecte similare:

Dwayne Johnson, Darren Lemke

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 25 februarie 2015 15:17
Dwayne 'The Rock' Johnson este potrivit ;)
radurex25 pe 25 februarie 2015 20:05
Dwayne 'Stânca' Johnson, respecta traducerea, te rog! *sarcasm*
radurex25 pe 25 februarie 2015 20:04
1. numele nu mai e captain marvel, e shazam incepand cu new 52
2. stanca? pe bune? stanca?

Bayard pe 26 februarie 2015 11:14
Chestia e ca Black Adam nu e vreun anti-erou, este de-a dreptul un personaj negativ.... dar deh, l-au distribuit in rol pe The Rock, el nu poate fi rau.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells