Exista filme ca OZN-urile. Nu stii de unde apar, ti-e greu sa crezi ca au
aparut si n-ai nici cea mai vaga idee incotro se duc. Debutul in regie al lui
Lee Daniels se cheama Shadowboxer, arata multe si spune, prin invaluire un
singur lucru: “it runs in the family”.
Am scris “family”, dar nu va asteptati nici la Prizzi's Honor, nici la Volver.
Poate la Revolver-ul lui Guy Ritchie, la fel de fantastic si ozn-istic. Doar
ca au la comun numai armele, Daniels arunca in secvente nuditati sexuale, o
zebra, capete gaurite de gloante si o rupere de apa.
Povestea merge inainte ceva ani, de la o tortura anala efectuata cu un tac de
biliard la o sesiune de impuscaturi dintr-un beci si pe parcurs, printre
flash-back-uri si flash-backuri inserate in alte flash-backuri se contureaza,
uneori vag, alteori cu o stridenta vivacitate trecutul negru (chiar noir) al
personajelor.
Helen Mirren, viitoarea regina a Angliei in momentul filmarilor, fosta
Elisabeta a II-a si Elisabeta I in momentul premierei de la noi a filmului
lui Daniels este Rose, o asasina platita.
Mikey (Cuba Gooding Jr., suficient de rudimentar ca sa para nuantat, dar in
orice caz mult mai bun decat in Jerry Maguire) este amant, fiu vitreg si
partener intr-ale crimei al lui Rose. Care Rose e pe moarte (si aici replica
extrem de retarda a lui Mikey imi staruie in cap “it’s just cancer”), iar
Mikey este, daca nu v-ati dat seama, destul de interiorizat cat sa para
retard (sau vice-versa).
Clayton (Stephen Dorff, aici s-ar merita o discutie despre eticheta de “bad
guy forever” pe care Hollywood-ul o aplica unor actori despre care poti numai
sa banuiesti ca ar putea mult mai multe) este un sef mafiot (sau asasin
platit si el, foarte greu de aflat anumite lucuri din film) plin de furie: un
subaltern pretinde ca i-a “testat” nevasta.
Deci Clayton ii angajeaza pe Rose si Mikey pentru a-i lichida sotia presupus
infidela. Sotia Vicky este gravida si superba (Vanessa Ferlito, cu ceva din
senzualitatea unor Angelina Jolie si Alyssa Milano, certamente o sa mai auzim
si vedem de ea). Rose are o criza de misticism cauzata de apropierea
inevitabila a mortii, deci moseste copilul (care se naste sub amenintarea
armei) si cei doi asasini fug, cu mama si copil care trebuiau lichidati cu
tot.
Cei patru traiesc visul suburban american, cu mici comisioane de asasinate de
comis, Rose are parte de o inmormantare colorat-deformata a la Sokurov, se
asculta hip-hop, Mikey se antreneaza cu sacul de box (apropos, Shadowboxer
vine de la antrenamentul de unul singur la box, numai tu, sacul si umbra ta),
Vicky incepe sa aiba fantezii erotice cu Mikey, copilul creste si totul e
bine pana cand…
Thriller-ul cu asasini isi cere drepturile si un amic schilod de-al lui Rose
(Joseph Gordon Levitt) o inseala pe negresa obeza (ironic numita Precious)
care ii era partenera de viata. Deci Clyton porneste in cautarea celor care
trebuia sa fie morti.
Extrem de atipic, pictural, violent si sexual, cu Macy Gray in rol secundar si
multe alte lucruri socante, Shadowboxer este o incercarea de innoire a unui
gen rablagit de propriile clisee, dar face greseala ca pe ultima suta de
metri sa isi aduca aminte de ideea centrala a filmului (relatia tata-fiu si
ereditatea) si sa devina conformist exact cand nu trebuia.
