În această seară, de la ora 20:00, Kanal D difuzează premiera serialului turcesc „În dragoste și în razboi”. În primul episod, Kurt Seyt și Sura, eroii serialului, își aruncă primele priviri, iar promisiunea unei mari iubiri e la orizont. Intrăm pas cu pas în viețile personajelor serialului, pe fundalul schimbărilor sociale dramatice ale Rusiei țariste, de acum mai bine de un secol.
În primul episod facem cunoștință cu tânărul și chipeșul Kurt Seyit, fiul cel mare al unei familii conservatoare de turci stabiliți în Crimeea. Urmând modelul tatălui sau, Kurt Seyit devine unul dintre cei mai importanți ofițeri din armată Imperiului Rus. Așa cum a fost educat și sfătuit, următorul pas în viața sa ar trebui să fie căsătoria cu o față de origine turcă. Într-un alt plan, observăm cum viața Surei, mezina unei familii de nobili ruși, se schimbă după boala necruțătoare a tatălui său.
Când Sura și sora sa, Valentina, merg la Petrograd să își trateze tatăl, tinerele sunt întâmpinate de tovarășii de arme ai lui Kurt Seyit și de familia acestuia. Un alt personaj important, Petru, își va face apariția în acest episod. Acesta tocmai și-a început o nouă viață, după ce, în urma unei greșeli, a trebuit să aleagă între uniforma militară și onoare. Petru va asigura legătură dintre Kurt Seyit și Sura. Totuși, ostilitatea pe care Petru o nutrește în secret față de Kurt Seyit va deveni un obstacol de netrecut pentru cei doi.
La balul la care sunt invitați, Kurt și Sura își aruncă, pe furiș, primele priviri. Aceste priviri sunt începutul unei povești de dragoste care îi va hrăni la fel cum apa și aerul hrănesc viața. Nu pierdeți în această seară, de la ora 20:00, primul episod din serialul de epocă „In dragoste și în razboi”, cu Kıvanç Tatlıtuğ și Farah Zeynep Abdullah în rolurile principale.