Visul lui Kiefer Sutherland de a aduce serialul 24 pe marile ecrane este pe cale să se îndeplinească, anunţă Femalefirst.co.uk. De multe ori, Sutherland a declarat că vrea să transforme serialul într-o franciză şi să mute acţiunea din Statele Unite în Europa.
Şi se pare că lucrurile au început să meargă. Este în lucru deja un scenariu pentru un primul lungmetraj 24 care se pare că va dispune de un buget mare.
Primul episod din 24 a fost lansat în Statele Unite în 2001. De-a lungul celor şapte sezoane de până acum, a înregistrat audienţe mari în toate ţările în care a fost difuzat. În Statele Unite rulează acum sezonul opt.
Fiecare sezon al acestui serial are 24 de episoade, iar fiecare dintre episoade prezintă, în timp real, o oră din ziua respectivă. Sutherland este agentul federal Jack Bauer trebuie să dezamorseze bombe, să împiedice asasinate şi uneori să salveze şi pe cineva drag.

Părerea ta
Spune-ţi părereadupa parerea mea,il intrece si pe pison break. acum depinde si ce gen de filme apreciaza lumea.
imi pare rau ca se termina la sezonul 8,dar trebuia sa aibe si el un final candva.nu?
deci-e cel mai tare serial posibil