Seria Resident Evil va fi relansată

de Cristina Grigore în 22 Mai 2017
Din noua echipă nu vor face parte Paul W. S. Anderson şi Milla Jovovich

Lansat anul trecut, Resident Evil: The Final Chapter a încheiat povestea seriei de filme lansate în urmă cu 15 ani. Însă franciza ce a strâns peste un miliard de dolari la box office va fi relansată, a declarat într-un interviu oferit la Cannes şi preluat de Variety.com, preşedintele Constantin Film, Martin Moszkowicz.

Compania germană este aceeaşi care a produs celelalte şase filme şi deţine încă drepturile de producţie. Nu există, deocamdată, informaţii legate de echipa de realizatori a noii pelicule, însă regizorul Paul W. S. Anderson şi starul filmelor Resident Evil, Milla Jovovich, nu vor face parte din reboot.

Unul dintre producători, Samuel Hadida, a spus într-un interviu pentru revista Forbes că ideea unei relansări a venit după lansarea celui de-al şaselea film.

„Succesul francizei din aceşti ani s-a datorat faptului că am păstrat aceeaşi echipă. Paul Anderson a fost scenaristul şi a menţinut evoluţia personajelor. A inserat în film elemente din jocul video omonim. După The Final Chapter, va exista un reboot. Cu Spider-Man s-a întâmplat la fel. De ce nu şi cu Resident Evil? Putem reveni la ideea originală, la momentul de început. Putem scoate unele personaje. Putem evolua”, a explicat Hadida.

Exploreaza subiecte similare:

Resident Evil: The Final Chapter, Martin Moszkowicz, Samuel Hadida, Resident Evil

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
santoss07 pe 22 mai 2017 13:11
Nu cred ca este o idee buna. Filmul este destul de bun asa cum este. O noua serie ar cu totul ciudat si probabil ar trebui sa schimbe putin povestea (deferita de cea din joc) sa il poata diferentia in bine ( noua serie ) si sa aiba un succes cel putin la fel de mare
AeroX pe 22 mai 2017 14:53
Cine nu se astepta? :))
Insa nu stiu cine se mai uita.
Eu ma uitam pentru Milla.

Dimz pe 22 mai 2017 17:16
Sunt disperati astia dupa bani
alexsony pe 22 mai 2017 18:43
Filmele au fost oricum din ce in ce mai slabe, facand altul dupa ce au zis "Final" e deja aiurea. Numai bani viseaza astia
aurelian_grecea pe 28 mai 2017 11:49
Pai in ziua de azi se pune accentul pe comercial.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells