Cel mai important regizor român de cinema, ca număr de filme realizate - aproape cincizeci, în cam tot atâţia ani - pe numele său complet Sergiu Florin Nicolaescu, s-a născut în ziua de 13 aprilie, 1930, la Târgu-Jiu, într-o casă unde, cu paisprezece ani înainte, locuise în gazdă Ecaterina Teodoroiu, despre care mama lui i-a povestit că era o tânără "ciudată", singuratică şi introvertită, care nu prea primea vizite (Sergiu susţine că n-ar fi exclus să fi fost lesbiană). În 1935, familia s-a mutat la Timişoara, iar după decesul tatălui, au venit la Bucureşti, unde noul partener al mamei, generalul Cambrea (despre care Sergiu povesteşte că ar fi fost inspiratorul comisarilor din filmele lui), i-a devenit un adevărat părinte adoptiv tânărului în curs de afirmare - care astfel, în acea perioadă, ajunsese să fie cunoscut prin înalta societate ca "Florin Cambrea", dobândind astfel accesul spre factorii de decizie asociaţi cu pasiunea sa: filmul. (Se vorbeşte că un rol hotărâtor l-ar fi jucat, pe filiera respectivă, soţia lui Ion Gheorghe Maurer, deşi Sergiu în prezent neagă respectiva afirmaţie, şi e imposibil să ştim de care parte stă adevărul).
În orice caz, după ce a început trei facultăţi (şcoala de ofiţeri de marină, artele plastice şi politehnica), Sergiu Nicolaescu (care între timp renunţase la numele de împrumut) s-a angajat ca tehnician la departamentul de aparatură al Studioului Cinematografic "Alexandru Sahia", unde a avut şansa de a lucra cu primele camere de filmat subacvatice importate în România, realizând scenariul şi imaginea documentarului-eseu "Scoicile n-au vorbit niciodată" (1959). Succesul acestuia a făcut conducerea studioului să-i încredinţeze regia unul scurt-metraj similar, "Memoria trandafirului" (1961), axat pe filmarea fotogramă cu fotogramă (rezultând într-un efect vizual de mişcare accelerată) a florilor - plus un element politic: frunza care se veştejea văzând cu ochii, pe un fundal sonor de bocanci în cadenţă şi voci vorbind agresiv în germană, urmată de imaginea unor flori filmate prin sârmă ghimpată.
Tudor Caranfil a fost cel care a adus filmul în atenţia cineaştilor: în anii aceia, cinemateca funcţiona în sala din Piaţa Cosmonauţilor (fostă şi actuală Lahovary), iar nea Tudorică l-a prezentat fără să spună cui aparţine - şi fără generic. Toţi profesioniştii au fost sideraţi, începând să emită varii supoziţii îndreptate peste hotare - până când reputatul filmolog l-a invitat în faţa sălii, spre uimirea tuturor, pe tânărul debutant. Pe bună dreptate, filmul a primit câteva distincţii, inclusiv Premiul U.N.I.A.T.E.C, fiind apoi urmat de încă două producţii similare: "Primăvara obişnuită" (1962) şi "Lecţie la infinit" (1965) - după care, în sfârşit, Sergiu şi-a văzut visul cu ochii: regia primului lungmetraj de ficţiune, cea dintâi (şi cea mai bună) superproducţie românească: "Dacii" (1967).
Din acel moment, pentru aproape zece ani, Sergiu Nicolaescu a intrat într-o ascendenţă susţinută - practic, perioada de vârf a creaţiei lui. Fără a ocupa aici spaţiul cu numeroasele titluri ale filmelor sale (oricum cunoscute de toată lumea), e de ajuns să amintim că se orienta cu precădere spre trei genuri: filmul istoric, filmul de acţiune şi filmul cu veleităţi de conţinut şi stil - cel mai reuşit, în acest sens, fiind "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971, după nuvela "Moartea lui Ipu", de Titus Popovici). Deşi autodidact format pe platou, fără studii de specialitate, Sergiu învăţase bine bucătăria meseriei, având prospeţime, ritm, şi un simţ mimetic extrem de bine dezvoltat, care-l ajuta să reproducă foarte credibil stilul filmelor apusene, ba chiar şi secvenţe întregi - mai ales în marile sale succese de public, "Cu mîinile curate" (1972), "Un comisar acuză" (1974) şi "Nemuritorii" (1975) - la a cărui premieră ne-am şi întâlnit pentru prima oară, după ce ne cunoscuserăm prin corespondenţă şi telefonic (ca orice adolescent ahtiat după filmele de gen, dezvoltasem pentru el o admiraţie de-a dreptul idolatră). Astfel, perioada fastă a filmografiei nicolaesciene a atins apogeul cu "Osînda" (1976), o ecranizare foarte frumoasă şi emoţionantă după romanul "Velerim şi veler, Doamne", de Victor Ion Popa, care pur şi simplu ne-a dat pe spate, pe toţi tinerii acelor vremuri ce aspiram la valenţele filmului aşa-numit "de artă".
Cu toate acestea, ne-ar fi fost imposibil să nu observăm că, în continuare, vivacitatea şi aparenta originalitate din trecut au început să dea semne de oboseală - fenomen început cu "Pentru patrie" (1977) şi "Revanşa" (1978), şi desfăşurat cam până la "Noi, cei din linia întîi" (1985), unde mi-am văzut cu ochii visul copilăriei: i-am fost asistent de regie, putându-i observa (tot cu ochii - mei) modul de lucru la filmare.
Într-adevăr, Sergiu era un maestru al platoului. Stăpânea perfect mijloacele materiale, inclusiv de mare anvergură - după cum am putut constata la acel film de război, aproape o superproducţie (nu tocmai, căci statul nu mai aloca aceleaşi fonduri ca la "Mihai Viteazul" - 1971). Aş avea nevoie de incomparabil mai mult spaţiu pentru a descrie pe larg acea experienţă fascinantă, aşa că mă voi rezuma la a spune că se filma la cotele unei tensiuni maxime - Sergiu fiind extrem de necruţător, în plan verbal, cu membrii echipei: nu o dată, nivelul sonor al reproşurilor îl costase zile întregi de pierdere a vocii; alteori, în urma acceselor de sciatică, era nevoit să dirijeze echipa de pe scaun - dar înfrunta cu eroism toate aceste vicisitudini fizice. Pe de altă parte, formulele de alint adresate oricui călca pe bec, în mod real sau doar imaginar, deveniseră de mult legendare - de o inventivitate neobosită şi o originalitate perpetuă, pe care, din nou, spaţiul şi alte criterii mă împiedică să le redau aici.
După această perioadă oscilantă, a filmelor care mai aminteau vag de primul său deceniu de activitate, creaţia cinematografică a lui Sergiu Nicolaescu a intrat în etapa a treia, jalonată de "François Villon, poetul vagabond" (1987) şi "Punctul zero" (1996). Am fi nedrepţi dacă n-am recunoaşte că fiecare dintre cele cinci filme turnate între aceşti ani încă mai avea pe alocuri tresăriri, în special cel mai semnificativ dintre ele, "Oglinda / Începutul adevărului" (1993), care reproducea destul de exact unele dintre evenimentele zilei de 23 august, 1944, ale procesului şi ale execuţiei Mareşalului Ion Antonescu.
În sfârşit, perioada a patra şi ultima, demarată cu "Triunghiul Morţii" (1999 - cu premiera în 2000, anul când nu s-a realizat efectiv nici un film românesc, practic moment de hiatus dintre agonia vechii noastre cinematografii şi naşterea celei noi) şi prelungită până în zilele noastre - ba chiar, după câte se pare, şi mai departe - se poate reconstitui din analizele pe care le-am dedicat celor mai recente pelicule ale lui Sergiu Nicolaescu: "Supravieţuitorul" (2008), "Carol I: Un destin pentru România" (2009), "Poker" (2010) şi "Ultimul corupt din România" (2012). Cel mai semnificativ aspect al ultimelor două constă în faptul că Sergiu s-a inspirat din realitatea politică pe care o cunoaşte din interior - de vreme ce, începând din 1990, a fost aproape non-stop (cu excepţia legislaturii 2004-2008) senator al partidului perpetuator al vechii puteri, sub denumirile succesive de F.S.N./F.D.S.N./P.D.S.R./P.S.D.
La conferinţa de presă a "Supravieţuitorului" am conversat pentru ultima oară până acum - în mod surprinzător, îşi mai amintea vag de vechea noastră colaborare, ca şi de perioada adolescenţei mele, când îi eram un fan atât de devotat, încât m-a învrednicit chiar şi cu o scrisoare de răspuns. Îi trimisesem opiniile mele despre posibilitatea unei "reînvieri" a comisarului Miclovan, cerută insistent de public - fără să ştiu că scenaristul Titus Popovici refuzase să-şi ducă eroul mai departe, şi chiar în perioada acelui schimb de scrisori se turna "Un comisar acuză". Mesajul idolului (scris la maşină de secretarul său, Ioan Cărmăzan) pentru umilul discipol era scurt şi la obiect - îl mai am şi-acum, pe undeva:
Ai perfectă dreptate Miclovan
Trăieşte dar se numeşte acum
Moldovan
Sergiu Nicolaescu - Supravieţuitorul
de Mihnea Columbeanu în 18 Apr 2012Citeşte şi:
Taguri:
Sergiu Nicolaescu, Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte, Un comisar acuză, Nemuritorii, Revanşa, Mihai Viteazul, Supravieţuitorul, poker
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară. - Noul Planeta maimuţelor: preambul spre viitor
- În inima naționalei: operațiune reușită de PR a FRF
- How to save the immortal - Magie și aventură pentru copii
- Briganzii - sau de ce gustul popular nu e tot aia cu un serial bun
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Anca Florescu
Mayrín Villanueva
Love Wrecked
Eliza Graves
Westworld
Kô Shibasaki
Ghosts of Girlfriends Past
Witless Protection
Franklyn
Los Hombres de Paco
Sharp Objects
Obsessed
Lance Henriksen
Cursa
Vladimir Drăghia
Hanna Schygulla
Ingmar Bergman
The Thin Blue Line
Liar, liar
Winnetou: The Red Gentleman
Grantchester
Austin & Ally
Tuba Büyüküstün
Iuliana Margarit
Mark Ruffalo
Viceroy's House
Danny Collins
Fatal sin
A Streetcar Named Desire
MacGruber
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
- Adriana Lima
- Adam Sandler
- Jennifer Lawrence
- Sharon Stone
- Alessandra Ambrosio
- Anne Hathaway
- Născuţi azi
Trailere filme
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
- Dune: Prophecy
- Wicked: Part One
- Blackwater Lane
- Biônicos
- How to Rob a Bank
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Sergiu Nicolaescu - Supravieţuitorul
Părerea ta
Spune-ţi părerea