Sequel-ul lui Shazam!, confirmat. De poveste se va ocupa același scenarist

de Cristina Grigore în 11 Apr 2019
Henry Gayden a început deja lucrul la sequel, iar David F. Sandberg este de aşeptat să revină în scaunul regizoral

Universul Cinematografic DC pare să fi fost revitalizat odată cu succesul lui Shazam!, iar Warner Bros. are toate motivele să menţină tonul relaxat introdus de peliculă, astfel încât anunţul începerii lucrului la Shazam 2 nu este o surprinză.

TheWrap.com a aflat că Henry Gayden, scenaristul primului film, a început deja lucrul la sequel. Este de aşteptat ca mare parte din distribuţia centrală să revină, cu Zachary Levy în rolul eroului titular şi Asher Angel drept tânărul Billy Batson, cel care a primit abilitatea de a se transforma în sus-numitul erou. David F. Sandberg va reveni, cel mai probabil, în scaunul regizoral.

Shazam! a avut un debut de aproape 160 milioane de dolari în box office-ul internaţional şi a fost, în mare parte, bine primit de critici. Dacă pelicula Black Adam, despre care s-a spus recent că va începe filmările anul viitor (şi care îl va avea în rol central pe Dwayne Johnson), va fi lansată în timp util, l-am putea vedea pe Shazam confruntându-se în sequel chiar cu cel care îi egalează puterile.

Următoarele filme ale Universului Cinematografic DC cu dată de lansare sunt Joker, cu Joaquin Phoenix în rol titular, ce va ajunge în cinematografe pe 4 octombrie, urmat de Birds of Prey (7 februarie 2020) şi Wonder Woman 1984 (5 iunie 2020).

Exploreaza subiecte similare:

Henry Gayden, Shazam!, David F. Sandberg, Zachary Levy, Asher Angel, Dwayne Johnson, Joaquin Phoenix, Joker, Birds of Prey, Wonder Woman 1984

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
camaleonii pe 11 aprilie 2019 19:50
Universul Cinematografic Marvel pare să fi fost revitalizat odată cu succesul lui Shazam!, iar Warner Bros. are toate motivele să menţină tonul relaxat al filmelor DC, aşa că anunţul începerii lucrului la Shazam 2 nu este o surprinză.
uuuuu :)))) bravo Cristina

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells