Sense8 va avea şi un al doilea sezon

de Ştefan Dobroiu în 10 Aug 2015
Aventurile celor opt eroi cu puteri supranaturale vor continua în 2016

Netflix a făcut istorie în iunie, când lansa simultan întregul sezon al lui Sense8, serial realizat de celebrul duo Lana Wachowski şi Andy Wachowski. Lăudat pentru libertatea cu care prezintă personaje transexuale şi homosexuale, dar şi pentru povestea globală şi intensitatea scenelor de acţiune, Sense8 a avut o soartă incertă până acum, când iată că Netflix anunţă realizarea unui al doilea sezon.

Anunţul a fost făcut de distribuţia internaţională a serialului pe 8 august, ziua de naştere a celor opt personaje care, în urma creării unei conexiuni psihice, îşi pot accesa reciproc cunoştinţele, dar şi folosi aptitudinile celorlalţi. Cei opt sunt interpretaţi de Brian J. Smith, Tuppence Middleton, Jamie Clayton, Miguel Ángel Silvestre, Tina Desai, Doona Bae (foto), Aml Ameen şi Max Riemelt.

Fără să cunoaştem detalii oficiale despre continuarea aventurilor din Sense8, putem presupune că eroii vor afla mai multe despre natura rivalităţii cu Whispers (Terrence Mann), antagonistul lor gata de orice pentru a-i distruge, dar şi despre originea semenilor lor.

Iată un articol detaliat despre potenţialul gigantic al lui Sense8, dar şi despre problemele sale.

Ai urmărit serialul? Te-a captivat?

Exploreaza subiecte similare:

Sense8, Lana Wachowski, Andy Wachowski, Brian J. Smith, Tuppence Middleton, Jamie Clayton, Miguel Ángel Silvestre, Tina Desai, Doona Bae, Aml Ameen, Max Riemelt

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 10 august 2015 16:45
Pai cred ca ii voi da o sansa.Nu am vazut primul sezon.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells