Selma Blair a dansat ca invitată a emisiunii Dancing With the Stars

de Gloria Sauciuc în 20 Sep 2022
Diagnosticată cu scleroză multiplă în 2018, actrița i-a emoționat pe toți cei care au văzut-o dansând

Sezonul 31 din Dancing With the Stars a sosit. Premiera a fost emoționantă. Printre invitați a fost Selma Blair, diagnosticată cu scleroză multiplă în 2018,  care a dansat în fața publicului. Toți cei prezenți au fost cu ochii în lacrimi. Actrița a dansat pe melodia „Time of Your Life”, de David Cook, un vals vienez

Pentru prima oară, show-ul a trecut de la ABC la Disney+, ceea ce înseamnă două ore de spectacol live - fără pauze de publicitate, scrie variety.com. Emisiunea a fost împărțită în 2 pachete de câte 86 de minute, astfel încât producătorii au trebuit să găsească o cale de a mai umple 34 de minute.
Emisiunea se poate urmări pe Disney+.
„Acestea sunt marile noastre provocări pentru sezon, cum umplem acest timp de ecran, și - în al doilea rând - cum vom gestiona acele minute pe care le-am fi folosit pentru pregătirea decorurilor?”, relata producătorul executtiv Conrad Green pentru Variety înainte de premieră. Soluția a venit prin intervievarea invitaților.

În 2018, Selma Blair a primit cea mai cruntă veste din viața ei: a fost diagnosticată cu scleroză multiplă, un diagnostic care avea să îi schimbe radical existența. Deși boala i-a afectat capacitatea motrică și vederea, actrița a fost total transparenta cu fanii ei și i-a ținut la curent cu evoluția stării sale de sănătate.

Exploreaza subiecte similare:

Selma Blair

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells