#Selfie, 50.000 de spectatori în două săptămâni

de Ştefan Dobroiu în 26 Mai 2014
Comedia Cristinei Iacob este cea mai populară lansare românească a anului

Cu peste 50.000 de spectatori în doar două săptămâni de la lansare, comedia #Selfie se remarcă printr-o distribuţie tânără care a dorit să surprindă preocupările şi trăirile tinerilor de azi. Cea mai bună lansare românească a anului, primul lungmetraj al regizoarei Cristina Iacob şi-a cunvins publicul cu o poveste bine ancorată în realitate şi susţinută de personaje inspirate din generaţia actuală de adolescenţi.

„Când suntem la vârsta asta toţi credem că suntem nemuritori şi că le ştim pe toate. Cunoaştem totul despre reţelele de socializare, sex, îndrăgosteală, dar nu cunoaştem valoarea prieteniei şi dragostea cu adevărat sau poate nu le conştientizăm. Fetele asta arată: ce înseamnă prietenia şi iubirea adevărată. Mi-a plăcut să iau câte un prototip din generaţia actuală şi oameni din experienţa mea. Yasmine seamănă mult cu mine, iar Olimpia şi Flavia s-au regăsit în prietenele mele foarte bune. Am căutat să fie personaje veridice”, mărturiseşte Cristina Iacob despre felul în care şi-a gândit povestea.

Dacă Vlad Logigan a fost singurul actor care s-a bucurat de interpretarea unui personaj creat special pentru el, toţi ceilalţi tineri au trecut printr-un casting foarte complex. „Căutam o fată foarte frumoasă pentru interpretarea Anei, iar Flavia Hojda ne-a atras cel mai mult atenţia, pentru că e apropiată de personaj prin naivitatea şi puritatea vârstei”, mai adaugă regizoarea.

La propunerea Cristinei, actriţa Olimpia Melinte a acceptat provocarea de a se îngrăşa special pentru interpretarea lui Roxi. Deşi Crina Semciuc este complet diferită de personajul interpretat, aceasta reunea toate calităţile fizice şi actoriceşti pe care personajul său le solicita. De aceeaşi dificultate a avut parte şi Alex Călin, un tip plin de viaţă şi pus pe glume, care în film trebuia să fie un adolescent timorat şi tocilar. În schimb, Levent Sali a cucerit încă de la prima probă.

#Selfie poate fi văzut în continuare în cinematografele din ţară: Arad - Cinema City Atrium şi Cinema City Galeria, Bacău - Cinema City, Botoşani - Cine Grand şi Cinema Unirea, Brăila - Cinema City, Bucureşti: Cinema City Cotroceni şi Sun Plaza, Grand Cinema&More Băneasa, Movieplex Cinema, Hollywood Multiplex, The Light Cinema, Cinema Studio, Cinema Corso, Cinema Europa, Muzeul Ţăranului Român, Cluj - Cinema City Iulius, Constanţa: Cinema City şi Cityplex, Craiova - 3D Colors şi Cinema Modern, Iaşi - Cinema City şi Cinema Republica, Odobeşti - Casa de Cultură CC Giurescu, Oradea - Cortina şi Cinema Palace, Piteşti - Cinema City, Ploieşti - Cinema City şi Cinema City Afi Palace, Râmnicu Vâlcea - Line Cinema, Slatina - Cinema Eugen Ionescu, Târgu Mureş - Cinema Arta şi Timişoara - Cinema City.

Exploreaza subiecte similare:

Cristina Iacob, Vlad Logigan, Olimpia Melinte, Crina Semciuc, #Selfie

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
teyo1x2 pe 27 mai 2014 10:17
o mizerie.
Dacianus pe 27 mai 2014 11:14
relaxeaza-te, bai ... mizerii produci tu cand te pornesti cu epitete din astea incrancenate pe un film usurel de vara, de genul carora americanii scot cu sutele pe an
teyo1x2 pe 27 mai 2014 14:50
taci in plm de gospodar ce esti. cand joaca velea si smiley e clar ca e o mizerie. comentezi k mortu pe aici si nu ai nici o treaba

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells