Vineri, 3 februarie, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 14-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un titlu de referinţă al istoriei filmului românesc, Secvenţe (1982), de Alexandru Tatos. Cu această ocazie, la Cinemateca Eforie se lansează două noi cărţi ale criticului şi istoricului de film Ioan-Pavel Azap, precum şi cel mai recent număr (4/2016) al revistei FILM.
Secvenţe este un colaj a trei episoade din viaţa unei echipe de filmare, surprinsă în diverse ipostaze: filmând de Revelion, mergând în prospecţie la un şantier şi lucrând într-un platou. Autoportret al regizorului Alexandru Tatos, Secvenţe este o meditaţie despre relaţia dintre cinema şi viaţă şi despre nevoia de realism în filmul românesc.
„Alternarea cadrelor din filmul care se face cu tensionatele discuții din «culise» şi din sânul echipei îi servește autorului pentru a pune față în față ficțiunea cu realitatea. Și aici tropul «film în film» intervine cu «o justificare superioară»: pentru a chestiona compromisul artistic în cinema și pentru a revela adevăruri incomode despre felul cum a fost falsificată istoria. Incluzând o descriere realistă a peisajului cenușiu al României de atunci (cu penurie alimentară și frig în case), filmul lui Tatos este valoros și pentru luciditatea meditației asupra realismului cinematografic, care nu presupune copierea fidelă a realității. După dispariția prematură a cineastului (în 1990), Secvențe a fost privit şi ca un prețios autoportret al regizorului consecvent în principiile sale etico-estetice, după cum se confirmă şi prin lectura «Jurnalului» său, publicat postum”. (Dana Duma, FILM, nr. 1/2014)
Printre invitaţii serii se numără criticii Dana Duma (redactor-şef al revistei FILM), Cristina Corciovescu (specialistă în creaţia cineastului Alexandru Tatos), Ioan-Pavel Azap (autorul celor două volume lansate), Călin Căliman, Călin Stănculescu şi Titus Vîjeu, precum şi directorul de imagine şi profesorul Florin Mihăilescu (colaborator şi prieten al regizorului).
Cineclubul FILM este o serie de evenimente (proiecții speciale cu filme românești remarcabile, prezentate în copii noi sau restaurate şi însoțite de discuții cu invitați) organizată de Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română în colaborare cu revista FILM, publicație trimestrială a Uniunii Cineaștilor din România (UCIN). Tariful unic de acces la aceste evenimente este de 3 lei.
Cineclubul FILM a început în luna ianuarie 2015, iar în primele 13 întâlniri de la Cinematecă au fost prezentate filmele O lacrimă de fată (Iosif Demian, 1980), S-a furat o bombă (Ion Popescu Gopo, 1962), Mere roşii (Alexandru Tatos, 1976), Moromeţii (Stere Gulea, 1987), Reconstituirea (Lucian Pintilie, 1970), directorul nostru (Jean Georgescu, 1955), Domnişoara Aurica (Şerban Marinescu, 1886), iacob (Mircea Daneliuc, 1988), nunta de piatră (Mircea Veroiu şi Dan Piţa, 1971), trecătoarele iubiri (Malvina Urşianu, 1974), Anotimpuri (Savel Stiopul, 1964), Să mori rănit din dragoste de viaţă (Mircea Veroiu, 1984) şi La capătul liniei (1984), de Dinu Tănase.
Printre invitații de până acum ai Cineclubului FILM s-au numărat: regizorul şi scenaristul Stere Gulea, regizorul Dinu Tănase, directorii de imagine Vivi Drăgan Vasile, Florin Mihăilescu şi Doru Mitran, monteurul Mircea Ciocâltei, actorii Dorel Vişan şi Dan Condurache, criticii Ioan-Pavel Azap, Călin Căliman, Dana Duma, Marilena Ilieşiu, Magda Mihăilescu, Cristian Tudor Popescu, Călin Stănculescu şi Titus Vîjeu.
Detalii cărţi:
Ioan-Pavel Azap – „Ciné-verité” (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2016)
Interviuri cu 22 de regizori români de film, realizate între 1993-2014: Gabriel Achim, Andrei Blaier, Elisabeta Bostan, Nae Caranfil, Paul Călinescu, Ioan Cărmăzan, Nicolae Corjos, Laurenţiu Damian, Cecilia Felméri, Radu Gabrea, Tudor Giurgiu, Stere Gulea, Napoleon Helmis (Nap Toader), Róbert Lacatos, Nicolae Mărgineanu, Radu Mihăileanu, Dan Piţa, Horea Popescu, Geo Saizescu, Marius Şopterean, Malvina Urşianu şi Mircea Veroiu.
Ioan-Pavel Azap – „Secvenţe cu Alexandru Tatos” (Editura Noi Media Print, Bucureşti, 2016)
„Neavând vocaţia dizidenţei, ci doar pe cea a artei, Alexandru Tatos nu a fost un protestatar – dar un revoltat, da –, nici un curajos conjunctural, de salon, în filmele sale nu există «şopârle», ci viaţă autentică, necosmetizată, dar nici împinsă în, sau la limita deriziunii ori a sordidului. Cerbicia funciară, dorinţa ieşită din comun de a face film au făcut ca, la doar cincizeci şi doi de ani, din care numai 15 dedicaţi filmului, regizorul să lase în urmă o operă de excepţie, nouă filme care, majoritatea, abia acum, după decenii de la premieră şi de la moartea autorului lor, şi după depăşirea contextului social-politic în care au fost realizate, îşi dezvăluie adevărata valoare, perenitatea, clasicizându-se, în sensul propriu al termenului, pe cât poate permite arta filmului acest fapt. Alexandru Tatos este, credem, regizorul cel mai împlinit al cinematografiei române din perioada comunistă.” (Ioan-Pavel Azap)
