Chile 1973. În urma loviturii de stat care l-a propulsat pe Augusto Pinochet la conducere, mulți dintre simpatizanții fostului președinte, Salvador Allende, au fost persecutați. Printre ei se numără si cel ce-și va castiga mai târziu notorietatea ca regizor de filme documentare, Patricio Guzmán. Condamnat la moarte, acesta reușește în noiembrie 1973 să fugă din țară însă atenția lui rămâne ancorată asupra shimbărilor aduse de Pinochet în Chile și mai presus, asupra victimelor regimului dictatorial instaurat de acesta.
În 2015, Guzmánrevine cu Secretul nasturelui de sidef, documentar premiat cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu in cadru Festivalului International de Film de la Berlin.
Dacă în documentarul anterior, Nostalgia for the Light, Guzmán vorbește despre victimele dicaturii militare, ale căror corpuri au fost ascunse în deșertul Atacama, acum regizorul explorează o altă față neștiută a cruzimii lui Pinochet împotriva propriului popor, mai precis a celor 1400 de oameni omorâți și aruncați în oceanul Pacific.
Deși este vorba de un documentar artistic trecut prin filtrul subiectiv, „aceste cimitire naturale au existat cu adevărat. Prima opțiune în ceea ce privește dispariția corpurilor a fost întotdeauna deșertul, au urmat craterele vulcanilor și în cele din urma oceanul”, spune regizorul.
Apa este personajul principal în acest film si leagă cu fluiditate, prin intermediul a doi nasturi misterioși găsiți pe fundul oceanului, povestea indigenilor din Patagonia de cea a primelor campanii civilizatoare sfârșind cu felul în care ajută la dezvăluirea crimelor executate de armată.
Chiar dacă dictatura militara a luat sfârsit, în cea mai mare parte, filmele lui Guzmán nu sunt nici acum difuzate în Chile. În România, Secretul nasturelui de sidef intră în cinematografe începând cu data de 4 septembrie.
Asociația Culturală Macondo
Înființată în 2007, Asociația Culturală Macondodeține o experiență considerabilă în dezvoltarea de proiecte în domeniul cultural, cu precădere în cel cinematografic.
Ca distribuitor de filme, Asociaţia a adus în România filme independente de succes pe plan internaţional precum Winter Sleep (de Nuri Bilge Ceylan), Heli (de Amat Escalante) Hannah Arendt (de Margarethe von Trotta), Incendii (regia Denis Villeneuve) şi altele.