Adolescence/Adolescență coruptă s-a lansat vineri pe Netflix şi se află deja pe locul întâi în topul vizionărilor în zeci de ţări de pe glob, inclusiv în România. Povestea lui Jamie (Owen Cooper, la primul rol), un puşti de 13 ani arestat cu suspiciunea că şi-a ucis o colegă de clasă, a captivat audienţele din lumea întreagă şi a tras un semnal de alarmă privind frustrările şi alienarea care ar putea afecta orice adolescent, indiferent de ţara unde locuieşte şi posibilităţile materiale ale familiei din care provine.
Miniseria de patru episoade a fost creată de Stephen Graham (care interpretează şi rolul lui Eddie, tatăl protagonistului) şi Jack Thorne, iar de regia tuturor celor patru episoade s-a ocupat Philip Barantini. De această regie vorbim în continuare, pentru că Adolescence a avut ambiţia de a-şi spune povestea folosind un singur plan-secvenţă pentru fiecare episod. Ce înseamnă asta? Ceea ce vedem pe ecran se întâmplă în timp real, episodul nefiind împărţit în scene montate ulterior.
Planul-secvenţă ridică o mulţime de probeme actorilor, care trebuie să înveţe sute de replici, dar şi echipei de producţie, care trebuie să coregrafieze la milimetru toate elementele care trec prin cadru, precum figuranţi sau maşini în mişcare. Ales de obicei pentru filme minimaliste, care folosesc un acelaşi spaţiu şi un număr mic de actori (un exemplu notoriu este Birdman, care de altfel i-a adus lui Alejandro G. Iñárritu un Oscar pentru Cea mai bună regie), planul-secvenţă este sincronizat cu o anvergură nemaivăzută în Adolescence. După premiera miniseriei, conturile de pe reţelele de socializare ale Netflix au fost bombardate cu întrebări privind filmările şi detaliile tehnice care le-au făcut posibile, iar platforma de streaming a oferit câteva răspunsuri.
Atenţie, paragrafele care urmează ar trebui citite doar după ce ai văzut Adolescence.
Din punctul de vedere al anvergurii, cel mai impresionant episod este al doilea, în care poliţiştii Luke (Ashley Walters) şi Misha (Faye Marsay) investighează la şcoala lui Jamie după ce acesta este arestat. Este, probabil, cel mai elaborat plan-secvenţă din istoria televiziunii, cu 370 de figuranţi, o urmărire în fugă, nenumărate deplasări pe coridoarele şcolii, o evacuare cauzată de o alarmă de incendiu şi o bătaie pe terenul de sport. La finalul episodului camera se ridică în aer şi se deplasează sute de metri până la locul crimei din apropierea şcolii, unde îl surprinde pe tatăl acuzatului, Eddie, depunând un buchet de flori la memorialul elevei ucise.
Acest episod a fost filmat de 13 ori de-a lungul a cinci zile, iar regizorul Philip Barantini a ales ultima dublă. Pentru primul episod a ales a doua dublă, pentru al treilea a 11-a dublă, iar pentru cel de-al patrulea a 16-a dublă. Conform Netflix, citat de Deadline, planul original a fost ca fiecare episod să fie filmat de zece ori, o dată dimineaţă şi o dată după-masa, dar unele duble au fost rateuri pentru că actorii îşi greşeau replicile şi era clar că acea dublă nu mai putea fi folosită.
Pentru ca actorii şi echipa de producţie să se sincronizeze perfect, filmările au fost precedate de repetiţii laborioase. Pentru început se repeta un segment de cinci minute din scenariu, apoi se repetau alte şi alte cinci minute, până când actorii îşi cunoşteau perfect replicile şi stăpâneau fără greşeală complicata coregrafie în tandem cu camera. Un detaliu interesant dezvăluit de Netflix: o parte a echipei de producţie apare în cadru, dar cineaştii sunt costumaţi şi machiaţi pentru a se pierde printre figuranţi.
Cel mai impresionant moment al serialului este acel zbor al camerei din episodul al doilea. "O echipă a agăţat camera de o dronă, care a zburat pe o distanţă de 500 de metri până la locul crimei, unde a fost preluată de un operator pentru a se apropia şi a realiza acel prim-plan cu Stephen Graham", a explicat Netflix, oferind şi o imagine cu acest moment din culisele producţiei.
Toată lumea vorbeşte de actori, regizor şi scenarişti, dar poate că marele erou al acestei producţii este directorul de imagine Matthew Lewis, cel care a trebuit să găsească soluţii pentru ca fiecare episod să poată fi realizat într-un singur plan-secvenţă. La cererea lui, scenariştii au schimbat detalii din scenariu pentru ca deplasările camerei să fie cât mai puţin evidente şi întotdeauna justificate.
Despre episodul al doilea el spune că a fost "un adevărat coşmar". "Toţi elevii învăţau la şcoala unde am filmat. Asistenţii de regie au făcut o treabă nemaipomenită coordonându-le mişcările. Fiecare profesor care apare cadru este de fapt un asistent de regie care dă indicaţii elevilor de îndată ce iese din cadru. A fost extrem de ambiţios, dar copiii chiar au depus efort pentru ca totul să iasă bine", a explicat Lewis pentru Variety.
Marea provocare a primului episod, în opinia lui Lewis, a fost "deplasarea de la o casă reală la o secţie de poliţie care de fapt e un studio. Prin urmare a trebuit să găsim un studio aflat în proximitatea unor case de suburbie şi într-un final am găsit asta în South Kirby, Yorkshire", a spus Lewis. Tot el a spus pentru Variety că sincronizarea cu actorii a fost un adevărat dans, fiecare apropiere şi depărtare de actori fiind repetată ca o coregrafie.
Tot directorul de imagine a spus că încă de la început a luat decizia împreună cu regizorul Philip Barantini că Adolescence nu va fi filmat cu camera în mână, pentru că mişcările bruşte ar fi fost greu de suportat pentru public. Pentru a atenua violenţa mişcărilor camerei, Lewis a folosit un stabilizator de imagine revoluţionar, DJI Ronin 4D.
