E clar: octombrie este luna James Bond. Valize misterioase apar ca prin minune în mijlocul Bucureştiului (şi pe pagina de Facebook a Cinemagia) şi ulterior se dovedesc a fi parte din campania de promovare a lui Skyfall, noi imagini şi noi trailere promovează aventurile agentului 007 şi deja începi să-ţi pui întrebarea dacă noua producţie va reuşi să entuziasmeze fanii după dezamăgitorul Quantum of Solace. Aniversarea a 50 de ani a lui James Bond (Dr. No, cu Sean Connery în rolul principal apărea pe ecrane în 1962) i-a făcut pe cei de la revista Time să treacă în revistă filmele cu agentul 007 şi să descopere detalii inedite din istoria de o jumătate de veac a personajului. Iată-le mai jos pe cele mai interesante.
Goldfinger a fost interpretat de... doi actori
Considerat unul dintre cei mai redutabili villaini din istorie, Goldfinger a fost interpretat de actorul german Gert Fröbe. Când producătorii i-au contactat agentul pentru a-i propune rolul, acesta a spus că clientul său cunoaşte la perfecţie engleza. Nimic mai neadevărat, aşa că toate replicile personajului negativ interpretat de el au necesitat dublaj. Pe actorul care a pronunţat toate replicile lui Goldfinger îl cheamă Michael Collins.
Şi câţi ani are Bond, până la urmă?
Cu cinci decenii de filme în spate, în care agentul este întotdeauna în floarea vârstei, întrebarea e probabil inutilă, dar Casino Royale dezvăluie misterul. Conform filmului de succes din 2006, Casino Royale, Bond s-a născut pe 13 aprilie 1968. Ca fapt divers, e data la care a apărut romanul Casino Royale. Daniel Craig, interpretul actual al agentului, s-a născut pe 2 martie în acelaşi an.
Bond 23 nu este de fapt Bond 23
Până să primească titlul Skyfall, cea mai recentă producţie 007 avea numele provizoriu Bond 23. Doar că premiera de la sfârşitul lui octombrie, nu este cel de-al 23-lea film cu James Bond, ci doar al 23-lea produs de compania Eon Productions. Cel mai notabil proiect din afara francizei Eon este Never Say Never Again, producţie cu Sean Connery apărută la doar câteva luni după Octopussy, filmul cu Roger Moore în rolul agentului.
Cel mai de succes film Bond
Dacă nu iei în considerare inflaţia, Casino Royale este cel mai de succes film Bond, cu aproape 600 de milioane de dolari încasate în toată lumea. Dar dacă iei în considerare inflaţia, cel mai mare hit în SUA este Thunderball, filmul din 1965. Încasările lui s-au ridicat la 63 de milioane de dolari, ceea ce în 2012 ar avea valoarea de 465 de milioane. Spre comparaţie, Casino Royale a încasat în SUA "doar" 167 de milioane.
Ursula Andress şi-a cusut bikini-ul
Bikini-ul purtat de Ursula Andress în Dr. No a devenit unul dintre cele mai celebre accesorii vestimentare purtate vreodată pe marele ecran. Ce nu se ştie este că actriţa a pus mâna pe ac şi a făcut câteva modificări pentru ca bikini-ul să-i vină perfect. Ani mai târziu, Andress l-a găsit în podul casei şi l-a vândut la o licitaţie organizată de casa Christie. Preţul final a fost 35.000 de lire sterline.
De ce M?
După cum bine ştii, directorului Serviciilor secrete britanice (interpretat în noile filme Bond de Judi Dench) i se spune, simplu, M. Folosirea iniţialei pentru a numi personajul vine de la Mansfield Smith-Cumming, unul dintre fondatorii Serviciului secret britanic. Acesta obişnuia să-şi semneze documentele cu litera C, obicei preluat şi de alţi şefi ai organizaţiei, după înlocuirea acestuia. În Skyfall sunt şanse să aflăm numele complet al lui M, având în vedere că intriga noii producţii se bazează pe trecutul personajului interpretat de Judi Dench.
Părerea ta
Spune-ţi părereaUnde a aparut romanul Casino Royale in 1968 ???