Sean Penn va fi distins cu premiul Stanley Kubrick Britannia pentru excelenta in cadrul editiei de anul acesta a premiilor BAFTA/LA Britannia, care va avea loc la Los Angeles, pe data de 6 noiembrie. "Ca actor, regizor si producator apreciat, Sean a devenit o legenda a filmului in ultimii 30 de ani. Rolurile si subiectele pe care le alege ca cineast sunt provocatoare si inspira publicul din toate colturile lumii", a spus Peter Morris, directorul BAFTA/LA Britannia.
Premiul de excelenta Stanley Kubrick a fost initiat dupa moartea regizorului care a creat filme cult precum "2001: O odisee spatiala" (1968), "Portocala mecanica" (1971), "The Shining" (1980) sau "Full Metal Jacket" (1987).
De-a lungul timpului, premiul a mai fost acordat unor nume mari din cinematografie: George Lucas, Tom Hanks, Tom Cruise, Michael Caine, Martin Scorsese si Clint Eastwood.