Se vor lansa alte patru filme Transformes în următorii zece ani, spune Hasbro

de Cristina Grigore în 5 Oct 2015
În planurile companiei intră şi o franciză TV

Succesul la box office al francizei cu roboţi – chiar şi după al patrulea film – nu putea fi trecut cu vederea de compania Hasbro, ce anunţa nu demult că are în plan extinderea universului Transformers în manieră similiară filmelor Marvel.

Preşedintele Hasbro, Stephen Davies, a vorbit în weeke-end, într-un interviu preluat de CNN.com, despre viitorul francizei, şi a detaliat intențiile companiei. Astfel, au fost anunțate alte patru filme Transformers, ce vor fi lansate în decursul viitorilor zece ani, dar se va dezvolta, de asemenea, şi o franciză TV.

„Vom vedea un nou film Transformers din partea Hasbro, Paramount, Michael Bay şi a celorlalți parteneri ai noștri”, a spus el.

„Am hotărât că vrem să planificăm dezvoltarea Transformers pe următorii zece ani… vom face același lucru în sfera televiziunii şi a mediului digital. Aşa că, fiţi pe fază, Transformers 5 e pe drum, la fel şi 6 şi 7”, a continuat Davies.

Există posibilitatea, aşa cum menţiona şi directorul general al Hasbro, Brian Goldner, ca unele personaje, precum Bumblebee, să aibă parte de un film de sine stătător.

Ultima peliculă din seria Transformers, Age of Extinction, a fost lansată în 2014 şi a obținut 1,1 miliarde de dolari la un buget de 210 milioane.

Exploreaza subiecte similare:

Transformers: Age of Extinction

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 5 octombrie 2015 11:37
vai de capul meu
Phantom_sub pe 5 octombrie 2015 13:15
Nu-ti place, nu te uiti. Eu, asa fac.
0ctavian pe 6 octombrie 2015 10:24
subscriu. seria asta nu e pe gustul meu. fapt petnru care le ignor. Cosmin Critian Colios vrea doar sa arate lumii cat e de cult cu critica lui mult asteptata de cititorii de cinemagia de pretutindeni. Present peste tot, nu rateaza ocazia sa fie peste tot. Utilitatea e irelevanta.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells