Se lansează volumul „Clipa ca imagine. Teatru și fotografie”, de Octavian Saiu

de Cinemagia în 26 Nov 2018
„ [...]despre teatralitatea fotografiei și magia fotografică a teatrului este vorba în această carte”

Marți, 4 decembrie, la ora 16.00, la Clubul Teatrelli din București va avea loc lansarea celui de-al zecelea volum semnat de criticul Octavian Saiu: „Clipa ca imagine. Teatru și fotografie”, publicat la Editura Nemira, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Despre noua lucrare, autorul a explicat: „Înrudite prin cultul vizualului, teatrul și fotografia au vocația clipei care rămâne. În feluri diferite. Prin forța unui spectacol de a se încrusta parcă pentru totdeauna în memoria noastră afectivă, prin iluzia că o fotografie își asigură eternitatea, ne răzbunăm câte puțin vremelnicia. De la epoca primelor forme de ritual și până la era lui „homo selfius”, ființa umană a avut nevoie de ispita timpului oprit în loc. Într-un loc anume: rama scenei, dreptunghiul unei imagini decupate, poate ambele deodată. În asemenea frânturi de veșnicie se oglindește fie întreg universul, fie intimitatea unui singur suflet. Iar cei care ne-au învățat să le prețuim se numesc Henri Cartier-Bresson, Richard Avedon, Annie Leibovitz sau Giorgio Strehler, Robert Wilson, Silviu Purcărete… Despre ei, despre alți maeștrii ai privirii, despre teatralitatea fotografiei și magia fotografică a teatrului este vorba în această carte.”

Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Noua Zeelandă, Japonia, Hong Kong şi Portugalia şi a fost de două ori Visiting Fellow la University of London. A susţinut conferinţe şi master-class-uri la mai multe universităţi din Europa, Asia şi Africa, precum şi la Institutul Grotowski.

În 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival“ din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh, iar în 2016 a moderat şi a susţinut conferinţe la Olimpiada Teatrelor de la Wrocław. Din 2004 este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este Secretar General Adjunct al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şi Preşedinte al Secţiei Române AICT – Teatrologie.

Articolele şi studiile sale au apărut în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale. Este autorul volumelor: „În căutarea spaţiului pierdut” (Nemira, 2008)/„In Search of Lost Space” (UNATC Press, 2010), „Beckett. Pur şi simplu” (Paideia, 2009), „Fedra, de la Euripide la Racine, de la Seneca la Sarah Kane” (Paralela 45, 2010), „Ionescu/Ionesco: un veac de ambiguitate” (Paideia, 2011), „Posteritatea absurdului” (Paideia, 2012), „Teatrul e vis” (Paideia, 2013), „Hamlet şi nebunia lumii” (Paideia, 2014) / „Hamlet and the Madness of the World” (Editura ICR, 2016), „Lecţia, o meditaţie cu şapte teme” (Nemira, 2015), „Teatrul la persoana I” (Nemira, 2016). A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013.

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells