Se lansează primul dicţionar ilustrat de termeni fotografici

12 Iul 2014
Magazinul F64 găzduieşte marţi lansarea proiectului „Dicţionar ilustrat de termeni fotografici”

Magazinul F64 susţine şi găzduieşte marţi, 15 iulie 2014, începând cu ora 10.30, lansarea proiectului editorial „Dicţionar ilustrat de termeni fotografici”, coordonat de către echipa FOTO4all şi apărut recent la Editura Filos, în colecţia In Light.

Aflat la prima ediţie, dicţionarul cuprinde peste 170 de termeni fotografici uzuali, fiecare dintre ei având o scurtă definiţie şi fiind în general exemplificat vizual, de multe ori existând şi informaţii suplimentare, contextuale sau de tipul „ştiaţi că”. Dicţionarul este primul de acest tip pe piaţa din România şi a fost o ideea lui Andrei Zincenco, co-fondator şi sponsor al FOTO4all.

Care este diferenţa dintre diafragmă şi apertură? Ce este şi la ce ne ajută histograma? AEB? AF? WB? Vorbeşte cineva şi limba română? Ce înseamnă „simeză”? Zgomotul de imagine se aude tare? Când au apărut primele portrete? Ce este modul de prioritate diafragmă, când şi de ce să-l folosim?  Ce implică un proiect fotografic? Alături de noi veţi afla toate acestea şi încă multe altele.

"Susţinem cu  încredere acest proiect şi avem convingerea că va fi întâmpinat cu entuziasm de către pasionaţii de fotografie, dornici şi atenţi mereu să înveţe şi să îşi perfecţioneze abilităţile. Este instrumentul care ne-ar fi ajutat foarte mult atunci când ne-am apucat de fotografie şi este o realizare să îl putem oferi  noilor generaţii", a declarat Marian Alecsiu, Fondator F64.

La realizarea acestui dicţionar au lucrat: Andrei  Zincenco, Cristina Ţintă, Miluţă Flueraş, Ana Neacşa, Andrei Baciu, Marcel State. Proiectul este recomandat de către fotografi şi editori cunoscuţi: Vlad Eftenie, Dragoş Asaftei, Dorin Bofan, Călin Stan, Mirela Momanu şi Cristina Costieanu.

Dicţionarul costă 35 de lei şi este disponibil în diverse librării şi magazine online de carte, precum şi în magazinul F64.

Mai jos coperta întreagă a dicţionarului:

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells