Cinematograful a apărut în România la 27 mai 1896, la mai puţin de cinci luni de când la Grand Café din Paris fraţii Louis şi Auguste Lumière au arătat lumii minunea fotografiilor în mişcare. Primele proiecţii au avut loc în Bucureşti la sediul ziarului de limba franceză L’Indépendance Roumaine.
Echipa mobilă a firmei Lumière a sosit prin intermediul lui Edwin Schurmann, impresarul celebrelor actriţe Adelina Pati şi Eleonora Duse. A fost proiectat, printre altele, filmul Sosirea unui tren în gară.
Iar prima filmare în România a fost realizată pentru firma Lumière de către opticianul şi fotograful francez Paul Menu (1876-1973): Parada regală de 10 mai 1897/ Majestatea Sa Regele călare, ocupând locul pe bulevard pentru a prezida defilarea. În 1898 se făcea în România primul film ştiinţific din lume...
"O scurtă istorie a filmului românesc" (ediţia a doua, în română şi engleză) de Marian Ţuţui şi "Istoria filmului românesc" (ediţia a doua) de Călin Căliman continuă până în prezent povestea filmului românesc, din care v-am desprins câteva paragrafe mai sus, iar luni, 6 februarie, de la ora 12.00, are loc la Sala Union din Bucureşti (str. Ion Câmpineanu 21) lansarea cărţilor, ce vor apare la Editurile Contemporanul şi Noi Media Print.
Evenimentul de lansare, desfăşurat sub egida Arhivei Naţionale de Filme, îi are ca invitaţi pe Eugen Şerbănescu, directorul-general al CNC şi criticul de cinema Călin Stănculescu, ei fiind şi cei care vor prezenta cărţile. După eveniment va urma un cocktail.
Părerea ta
Spune-ţi părerea