Se lansează Francesca

Peste câteva ore are loc proiecţia de gală a celui mai discutat film românesc al ultimei luni, Francesca. După o premieră la festivalul de la Veneţia, debutul în lungmetraj al lui Bobby Păunescu a stârnit o mulţime de controverse în Italia, a fost ameninţat cu interzicerea proiecţiilor sau cenzura copiilor italiene şi aşa mai departe, dar pe noi, românii, acest lucru ne interesează mai puţin, mai ales că acest scandal-foc de paie nu are nicio legătură cu mesajul filmului lui Păunescu.

Cu Monica Bârlădeanu (foto) în rolul titular, Francesca spune povestea unei tinere educatoare al cărei vis este să plece în Italia. Aflată în căutarea unei vieţi mai bune, Francesca este pregătită să înfrunte orice, chiar şi reţinerile apropiaţilor săi. Planul este ca Miţă (Dorian Boguţă), iubitul ei, să ajungă şi el în Italia, de îndată ce-şi va fi încheiat micile afaceri din România. Numai că evenimentele se precipită nefericit, adevăruri dureroase ies la iveală şi priorităţile se schimbă.

O dramă despre românul obişnuit şi un vis al multora dintre conaţionalii noştri, acela al unei vieţi mai bune într-o altă ţară, Francesca are atu-ul unor dialoguri naturale şi-al unor situaţii cât se poate de credibile. Chiar dacă Bobby Păunescu a declarat ieri pentru Cinemagia că vorbim despre un film de şcoală, debutul său este cât se poate de onorabil şi proiecţia lui nu ar face de ruşine absolut niciun cinematograf de pe glob. Cum va merge el în România, unde cei mai mulţi spectatori intră în cinema tocmai ca să UITE de România şi nu să-şi aducă aminte de ea, vom vedea în săptămânile următoare.

De mâine Francesca va putea fi urmărit în cinematografele din mai multe oraşe ale ţării. Programul proiecţiilor se va afla, de vineri dimineaţa, pe pagina de pe Cinemagia a filmului. Click aici pentru detalii.

Iată mai jos un scurt interviu cu regizorul Bobby Păunescu. Atenţie, interviul conţine spoilere despre momente-cheie din film.

Am observat un lucru interesant la Francesca. Prietenul Francescăi, Miţă, este un imigrant din Republica Moldova. Experienţele lui nefericite în România şi experienţele nefericite ale Francescăi sunt o încercare a ta de a spune "băieţi, rămâneţi în ţară"?
Ce cred eu este că exact reacţia pe care o au italienii acum faţă de emigranţi o s-o avem şi noi peste 20 de ani. Asta au experimentat şi românii la sfârşitul anilor '90, când au început să vină cetăţenii din Republica Moldova la noi. Poate mai ţii minte reacţiile de genul "aoleu, nu e bine, că-s criminali, că fac, că dreg" şi-aşa mai departe. Nimeni nu se gândeşte că faptul că vin din Republica Moldova e un lucru bun, în principal cei care pleacă de acolo sunt achiever-ii, ei îţi dau energie proaspătă şi reprezintă o concurenţă cu efecte pozitive, duc spre o creştere. Nu ştiu dacă mesajul e "măi, nu plecaţi", poate mai degrabă mesajul e să încerci să emigrezi prin societate, nu din societate. Francesca vrea să emigreze din societate, pleacă într-un loc despre care nu ştie nimic, despre care are doar nişte vagi impresii.

Dar faptul că Miţă vine din Republica Moldova este intenţionat ales, tocmai pentru a echilibra situaţia. Ideea nu e doar că e vai de capul românilor şi că italienii nu vor să-i primească. Şi noi avem problemele noastre. Şi noi vom reacţiona la fel când România va deveni o ţară la modă pentru emigranţii din alte locuri. Prima reacţie va fi indiscutabil de respingere: "Ia uite, arată altfel, e de altă culoare!"...

Parcă italienii nu emigrează sau nu au emigrat şi ei masiv...
Exact. Ei sunt o ţară destinaţie pentru emigranţi de destul de puţin timp, 20 de ani, hai 30. Nu s-au obişnuit încă. Franţa şi Anglia sunt ţări de destinaţie de sute de ani, s-au obişnuit. Şi Italia o va face, şi noi la fel, dar este momentul ăsta când trebuie să pui problema pe masă. E o problemă cu substrat subiectiv şi extrem de individualist. E problemea "mea". Dacă am un vecin din Ghana şi el îmi face o problemă, trebuie să spun  că problemele sunt doar ale MELE, fără generalizări. Suntem totuşi înclinaţi să generalizăm. Dacă vecinul ţi-a mâncat sau omorât câinele, reacţia care este? "Lasă, dom'le, că-i ştiu eu pe ăştia, toţi sunt la fel". În nu ştiu ce ţară toţi sunt pedofili, în alta violatori şi aşa mai departe, asta cred ca e tema filmului mai mult.

Până la urmă se cenzurează Francesca pentru Italia? Vei monta diferit?
Încă nu ştim, trebuie să ne sfătuim cu distribuitorul italian. E un distribuitor foarte important, Domenico Procacci, cel care a făcut Gomorrah (câştigător al unui mare premiu al juriului la Cannes, anul trecut, şi a cinci premii la Festivalul Filmului European - n.r.), un tip care nu cedează în faţa presiunilor. Şi ar fi mare păcat să editeze Francesca. Personajul care spune lucrurile respective este unul discutabil, tatăl Francescăi, nu e papa de la Roma care să vină să dea o definiţie irevocabilă. E un personaj discutabil care spune lucruri discutabile.

Este foarte uşor să identifici un punct de vedere al unui personaj cu al unui regizor, al unei echipe întregi sau, de ce nu, al unei ţări. Când eşti Alessandra Mussolini ţi-e cu atât mai uşor să faci asta, probabil...
Eu cred că ea mai mult a vrut să-şi facă reclamă cu reacţia asta. Din fericire a funcţionat în ambele direcţii.

Hai să vorbim puţin despre cele 34 de zile de filmare. Ai spus la un moment dat că filmai ziua şi modificai scenariul noaptea. Cum ai rezistat?
Am avut foarte multă energie, deşi dormeam câte două-trei ore pe noapte. Pur şi simplu nu puteam să dorm mai mult. Mă culcam, dormeam două ore, mă trezeam şi începeau grijile. Ce facem cu camera, unde o punem, cum stăm cu scenariul, stai că nu-mi mai place asta, modificăm etc. E un film de şcoală, să ştii... Mie nu-mi mai venea să plec de la filmări, plecam doar pentru că echipa trebuia să doarmă, să mănânce, eu aş fi stat acolo non-stop. Cu camera, cu filmul, nici nu voiam să dau drumul la peliculă, o ţineam aşa, sub braţ, că na, am muncit pentru ea. A fost o experienţă.

Când repeţi experienţa?
Dacă va exista aceeaşi motivaţie, sigur se repetă.

Deci nicio idee nouă în prezent.
Nu, acum suntem în aşteptare.

O scenă care m-a uimit foarte mult este cea dintre Francesca şi naşul ei, cel care urmează să o ajute cu împrumut în bani pentru a face plecarea în Italia mai uşoară. Este o scenă foarte ambiguă, poţi să mă ajuţi să o interpretez?
Cred că în viaţă lucrurile nu se întâmplă niciodată într-o anumită direcţie. Există surprinzătorul. Mie mi se pare că scena explică totuşi relaţia dintre naş şi Francesca. Am plecat de la o premisă, se pare că una din trei fete din America a fost abuzată cel puţin o dată până în 14 ani. În România procentul este cel puţin acelaşi, doar că la noi nu se vorbeşte de treaba asta. Ne este ruşine. În America se vorbeşte. M-am gândit că în toată povestea cel mai mare rău vine din exterior, nu din interior. Ăsta e un rău psihic. Nu am vrut să mă duc într-o direcţie şi să spun "naşul face ASTA", am vrut ca fiecare să se gândească ce face naşul sau ce s-a întâmplat în copilăria Francescăi.

Deci tragi un semnal de alarmă?
Nu e neapărat un semnal de alarmă, ci mai degrabă un semn de întrebare vizavi de modul în care interacţionează oamenii în general.