Se face Space Jam 2, cu LeBron James în distribuție

de Cristina Grigore în 20 Sep 2018
Producătorul executiv al filmului va fi regizorul lui Black Panther

Potrivit TheHollywoodReporter.com, un nou film Space Jam se află în dezvoltare, cu regizorul lui Black Panther, Ryan Coogler, drept producător executiv. Celebrul baschetbalist LeBron James va face parte din distribuție, iar la cârma filmului va sta Terence Nance.

O continuare a peliculei din 1996, în care personaje din animaţiile Looney Tunes au fost integrate peliculei în care a jucat Michael Jordan, se află de mai multă vreme în cărți. LeBron James și-a dorit foarte mult să lucreze cu Ryan Coogler, mai ales după ce a văzut Black Panther.

„Lucrul la acest film înseamnă mult mai mult decât aducerea laolaltă, pe marele ecran, a mea şi a personajelor din desenele animate. Este un proiect cu greutate. Mi-aş dori ca toți copiii să înţeleagă cât de încurajaţi se vor simţi şi cât de puternci vor fi mai apoi şi să nu renunţe la visele lor. Şi cred că Ryan a ajutat deja la realizarea acestui lucru în cazul multora dintre noi”, a spus starul.

Implicarea lui LeBron în proiect a fost confirmată şi de compania de producţie a acestuia, Spring Hill Entertainment, într-o postare pe Instagram. Se fac deja o mulţime de speculaţii legate de numele baschetbaliştilor care i se vor alătura lui LeBron în film. Starul NBA a mai apărut într-un film, în 2015 – comedia romantică cu Amy Schumer, Trainwreck. Cât despre Michael Jordan, acesta nu a mai avut niciun rol într-un lungmetraj de la pelicula din 1996.

Exploreaza subiecte similare:

Ryan Coogler, LeBron James, michael jordan, Trainwreck, Space Jam, Black Panther

Alte știri din cinema

Comedia romantică Dragoste pe muchie de cuțit, disponibilă pe streaming

Dragoste pe muchie de cuțit va avea premiera în 29 aprilie, pe platforma de streaming SkyShowtime

Armurierul westernului Rust, condamnat la închisoare în cazul în care e implicat și Alec Baldwin

Apelurile lui Gutierrez Reed din închisoare arată „că nu are remușcări și că încă aruncă vina pe alții, inclusiv pe Baldwin, pe producătorii filmului și pe paramedici”

Istoria prinde viață în fiecare seară de luni pe TV5MONDE

În fiecare luni, de la ora 22:00, reputatul jurnalist francez Stéphane Bern poartă telespectatorii canalului TV5MONDE printr-o călătorie în timp, în intimitatea unor personalități celebre din istorie.

Kingdom of Judas: un thriller românesc ce încalcă toate regulile

Kingdom of Judas, primul film românesc, vorbit integral în limba engleză a intrat în cinematografe. Dar oare să fie acest lucru destul pentru a convinge publicul?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 20 septembrie 2018 12:04
Pelicula din 1996 a fost o realizare reusita, cu o prestatie remarcabila al celebrului beschetbalist american Michael Jordan, astfel incat ma astept la o continuare reusita al filmului animat "Space Jam", avandul in distributie pe LeBron James.
tmirceac pe 22 septembrie 2018 12:04
eu ma intreb, este vreun film / continuare la care sa nu te astepti sa fie reusita ? cred ca ai standardele foarte jos puse de esti placut surprins de absolut orice stire

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells