Cea de-a cincea parte a seriei de filme horror Scream, în regia lui Wes Craven, a primit undă verde din partea companiei Weinstein, scrie Indiewire.com. Confirmarea a venit din partea unuia dintre conducătorii companiei, Harvey Weinstein, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Zurich, care a menţionat şi faptul că acest film va încheia populara franciză.
„Toată lumea a rămas în viaţă în Scream 4. M-am rugat de el [Bob Weinstein, preşedintele companiei de producţie Dimension Films] să facă încă un film cu care să încheie totul. Am epuizat această sursă de inspiraţie”, a mai spus acesta şi a adăugat faptul că, după lansarea lui Scream 5, se are în vedere realizarea unui serial inspirat din franciză, dar care nu va avea prea multe în comun cu povestea acestora, incluzând în scenariu elemente supranaturale.
Scream 4 a fost lansat în primăvara lui 2011 şi a avut încasări globale de 97 milioane de dolari la un buget de 40 de milioane. Filmul urma să dea startul unei noi trilogii Scream, însă mai marii Weinstein nu au fost mulţumiţi de rezultatul de la box-office, motiv pentru care au decis acum să încheie seria. Primele trei filme Scream au avut, în medie, încasări de 166 de milioane de dolari în toată lumea.
Părerea ta
Spune-ţi părerea