
Desi incasarile in Statele Unite au fost dezastruoase (70 de milioane USD, fata de bugetul de circa 180 de milioane), Busola de Aur aproape ca depaseste cifra de 300 de milioane in afara Statelor Unite. Ca este primul film care reuseste performanta nici nu mai conteaza. Ce conteaza este faptul ca aceasta cifra convinge producatorii ca ecranizarea urmatoarelor doua carti din trilogia lui Philip Pullman trebuie facuta. Citata de Variety, producatoarea Deborah Forte promite: "Am sa fac The Subtle Knife si The Amber Spyglass". Forte a explicat incasarile mici din Statele Unite prin o campanie de marketing defectuoasa, aceasta concentrandu-se pe Nicole Kidman si Daniel Craig, doua staruri care nu-i entuziasmeaza deloc pe tineri. Mai mult, dezbaterile privind mesajul antireligios al cartilor i-au facut, se pare, pe adolescentii americani sa creada ca filmul prezinta mai degraba doctrine religioase si nu fantasticele aventuri ale unei pustoaicei Lyra Belacqua. Chiar si in Italia, unde Papa Benedict al XVI-lea a declarat public ca Busola de Aur este "cel mai anti-Craciun film posibil", succesul financiar al filmului a fost notabil. Urmatoarele doua parti ale trilogiei ar putea fi realizate in acelasi timp, ca in cazul Piratilor din Caraibe, dar premiera lor ar fi greu de crezut sa aiba loc inainte de 2010.
Părerea ta
Spune-ţi părerea