Actorul Jamie Foxx a fost recent distribuit în rolul villain-ului Electro din The Amazing Spider-Man 2, iar producătorii au trecut acum la casting-ul pentru găsirea lui Harry Osborne şi au chemat la teste o serie de tineri şi promiţători actori – pe majoritatea îi vei vedea anul viitor pe marele ecran în filme de referinţă.
Potrivit The Hollywood Reporter, britanicul Sam Claflin, pe care îl ştii din Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides, recentul Snow White and the Huntsman şi care va apărea în rolul lui Finnick Odair din The Hunger Games: Catching Fire, a fost printre primii actori testaţi. Alte nume relativ cunoscute sunt Eddie Redmayne (My Week with Marilyn, Les Miserables), Douglas Booth (LOL, Noah) şi Boyd Holbrook (The Host).
După afirmaţiile producătorilor filmului, acesta a fost iniţial gândit să continue tradiţia din noile filme Spider-Man, însă acum sunt luaţi în vizor pentru rolul fiului lui Norman Osborn, cel mai bun prieten al lui Peter Parker şi cel de-al doilea Green Goblin, actori arătoşi şi atletici.
Părerea ta
Spune-ţi părerea