Se ştia deja că Black Swan deschide pe 1 septembrie cea de-a 67-a ediţie a celui mai longeviv festival al lumii, dar iată că astăzi afăm întreaga listă a celor 22 de titluri aflate în competiţia pentru trofeele Bienalei, celebrii lei.
În timpul festivalului va mai fi anunţat încă un titlu, şi el în cursă pentru aceleaşi premii. Sunt mari şanse ca acesta să fie The Tree of Life, al lui Terrence Malick.
Ca în mai toţi anii anteriori (cu excepţia lui 2009), Statele Unite sunt bine reprezentate: pe lângă Black Swan, despre care se ştia deja că va deschide festivalul pe 1 septembrie, îi mai avem pe Julian Schnabel cu Miral, Sofia Coppola cu Somewhere, incomodul Vincent Gallo cu Promises Written on Water, dar şi Monte Hellman cu Road to Nowhere.
O mare şansă la premii are Abdellatif Kechiche şi al său Venus Noir, inclus în competiţie la trei ani după ce franco-tunisianul câştiga premiul special al juriului pentru excelentul său La Graine et le mulet.
Poţi vedea mai jos toate cele 22 de titluri anunţate astăzi la Roma de echipa festivalului.
Ediţia cu numărul 67 are loc între 1 şi 11 septembrie, iar juriul este condus de Quentin Tarantino. Premiile vor fi anunţate pe 10 septembrie.
Black Swan, regia Darren Aronofsky, SUA
La Pecora Nera, regia Ascanio Celestini, Italia
Somewhere, regia Sofia Coppola, SUA
Happy Few, regia Antony Cordier, Franţa
The Solitude of Prime Numbers, regia Saverio Costanzo, Italia/Germania/Franţa
Silent Souls, regia Aleksei Fedorchenko, Rusia
Promises Written in Water, regia Vincent Gallo, SUA
Road To Nowhere, regia Monte Hellman, SUA
Balada Triste de Trompeta, regia Alex de la Iglesia, Spania/Franţa
Venus Noire, regia Abdellatif Kechiche, Franţa
Post Mortem, regia Pablo Larrain, Chile/Mexic/Germania
Barney's Version, regia Richard J. Lewis, Canada/Italia
We Believed, regia Mario Martone, Italia/Franţa
La Passione, regia Carlo Mazzacurati, Italia
13 Assassins, regia Takashi Miike, Japonia/Marea Britanie
Potiche, regia Francois Ozon, Franţa
Meek's Cutoff, regia Kelly Reichardt, SUA
Miral, regia Julian Schnabel, SUA, Franţa/Italia/Israel
Norwegian Wood, regia Tran Anh Hung, Japonia
Attenberg, regia Athina Rachel Tsangari, Grecia
Detective Dee and the Mystery of Phantom Flame, regia Tsui Hark, China
Three, regia Tom Tykwer, Germania
Se anunţă competiţia veneţiană!
de Ştefan Dobroiu în 29 Iul 2010Citeşte şi:
Taguri:
Terrence Malick, The Tree of Life, Sofia Coppola, Black Swan, Miral, Julian Schnabel, Vincent Gallo, Quentin Tarantino, Darren Aronofsky, Ascanio Celestini, Antony Cordier, Saverio Costanzo, Monte Hellman, Alex de la Iglesia, Abdellatif Kechiche, Pablo Larrain, Takashi Miike, Tom Tykwer
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară. - Noul Planeta maimuţelor: preambul spre viitor
- În inima naționalei: operațiune reușită de PR a FRF
- How to save the immortal - Magie și aventură pentru copii
- Briganzii - sau de ce gustul popular nu e tot aia cu un serial bun
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Cracké
Pistol Whipped
Belphégor - Le fantôme du Louvre
A Soldier's Love Story
Idiocracy
Lora
Misterele Bucureștilor
Domnul Goe
Natalia Streignard
Those Who Can't
Dragon: The Bruce Lee Story
Martha Higareda
Hayley Mills
A Cinderella Story
Boys and Girls
Ami James
The Incredible Burt Wonderstone
The Unborn
Goosebumps
Bruce Dern
Alexandra Daddario
Brittany Murphy
Dinu Manolache
Time Out of Mind
I Didn't Do It
Épouse-moi mon pote
X
L'ivresse du pouvoir
Emilie de Ravin
Forced to Fight
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
- Munch: Love, Ghosts and Lady...
- Cats in the Museum
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Boy Kills World
- Digimon Adventure 02: The...
În curând la cinema
- The Garfield Movie
- How to Have Sex
- The Strangers: Chapter 1
- În inima Naționalei
- Lefkovicsék gyászolnak
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Fly Me to the Moon
Filme noi în SUA
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- Mufasa: The Lion King
- MaXXXine
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Se anunţă competiţia veneţiană!
Părerea ta
Spune-ţi părerea