Sapte scurt si mediumetraje ale unor regizori ca Hanno Hofer, Cristi Puiu, Cristian Nemescu si Corneliu Porumboiu vor fi prezentate pe 13 iulie la Toronto, in cadrul unui eveniment intitulat Exposé on Romanian Cinema's New Wave si organizat de ToRo Arts Group. Gazda serii va fi Tudor Voican, co-scenarist la "California Dreamin' (nesfarsit)". Publicul de la Toronto va putea vedea filmul precedent al regretatului Cristian Nemescu, mediumetrajul "Marilena de la P7". Un alt mediumetraj din program este "Calatorie la oras" de Corneliu Porumboiu, castigatorul premiului al doilea la sectiunea Cinefondation de la Cannes 2004. De asemenea, vor fi proiectate scurtmetrajele "Trafic" de Catalin Mitulescu (Palme d'Or 2004), "One Shot Wonder" de Catalin Leescu, "Un cartus de Kent si un pachet de cafea" de Cristi Puiu (Ursul de Aur la Berlin 2004), "Apartamentul" de Constantin Popescu (Marele Premiu al juriului la Venetia 2004) si "Ajutoare umanitare" de Hanno Höfer (premiul principal pentru scurtmetraj la Cottbus 2002).
