Scene extinse de luptă în trailerul japonez pentru Wonder Woman: 1984

de Cinemagia în 22 Sep 2020
Armura de aur a supereroinei și secvențele de confruntare cu The Cheetah fac trailerul foarte atractiv
Fanii Femeii Fantastice au motive de bucurie - un nou trailer a fost dat publicității pe teritoriul japonez, bogat în scene de acțiune nedezvăluite până acum. Gal Gadot, interpreta personajului titular, zboară până la nori, cu lasoul ei, dar și coregrafiile de luptă de la sol sunt la fel de impresionante. Avem parte și de secvențe noi cu villainii producției - Max Lord (Pedro Pascal) și The Cheetah (Kristen Wiig).
 
Armura de aur a eroinei are și ea un rol important în acest nou trailer. Chris Pine, în rolul lui Steve Trevor, se alătură și el acțiunii, ca mână dreaptă a eroinei. Cu lansarea amânată în mai multe rânduri, Wonder Woman: 1984 se va lansa, totuși, anul acesta, pe 25 decembrie.
 

„Ceea ce o face pe Barbara să se transforme în Cheetah este senzația că ea nu va putea fi niciodată la fel de bună precum cineva ca Diana Prince/Femeia Fantastică”, începe regizoarea Wonder Woman 1984, Patty Jenkins. „Îmi amintește de anumiți oameni pe care i-am cunoscut și care au așa de puțină încredere în ei, încât acest lucru le este lor sieși o piedică. Apoi, când încep să trăiască o schimbare, vine acel resentiment construit în ani de zile”.
 
Dar despre motivațiile lui Maxwell Lord din film? Ei bine, „este genul de om care caută să manipuleze pe alții pentru a-și atinge obiectivele. El se întreabă cum poate ieși în câștig din orice situație s-ar afla”.
 
Jenkins a mai destăinuit - „Max Lord este un personaj care aparține foarte mult epocii în care filmul este plasat, el este Regele „Informercialelor” , a cărui meserie este să vândă un vis publicului, și va face orice pentru a avea succes. Dar totuși, chiar atunci când primești ceea ce vrei, acest succes vine cu un preț. Astfel este Maxwell Lord...”
 
Așadar, avem un erou negativ care oferă succes dar nu pe degeaba și pe un altul (Cheetah) care ar face orice să se răzbune pe Diana. Pare o pereche grozavă pentru marele ecran, dar și un pericol real pentru Diana.

Exploreaza subiecte similare:

Gal Gadot, Pedro Pascal, Kristen Wiig, Chris Pine, Patty Jenkins

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells