Scarlett Johansson, supereroina lui Luc Besson

de Cristina Grigore în 27 Apr 2013
Actriţa a fost aleasă pentru rolul central din noul film al cineastului, thriller-ul de acţiune Lucy

Regizorul lui The Fifth Element, al lui Leon: The Professional şi producător al lui Taken şi Transporter, Luc Besson, a imaginat scenariul unui nou film pe care plănuieşte să îl şi regizeze. Este vorba de Lucy, un thriller de acţiune în care, pe lângă faptul că rolul principal este unul feminin, va explora o lume extrem de populară acum în industria cinematografică, cea a supereroilor.

The Hollywood Reporter a aflat şi pe cine doreşte Besson în rolul central, iar aleasa este actriţa Scarlett Johansson, ce va prelua partitura unei femei care se angajează să transporte droguri folosindu-şi direct corpul. Se întâmplă însă un accident ce face ca drogurile transportate să îi fie absorbite de organism, lucru ce produce asemenea transformări excepţionale în corp, încât ajunge să aibă puteri supranaturale: poate absorbi instant orice fel de informaţii, poate muta obiecte cu mintea şi să nu simtă durerea sau vreun alt disconfort fizic.

Besson continuă aşadar seria de filme dedicate femeilor-erou, după producţiile La Femme Nikita, Joan of Arc şi Colombiana. Şi pentru Johansson se poate vorbi de o continuare în sfera producţiilor de acţiune, titluri recente în filmografia actriţei fiind Iron Man 2, The Avengers şi Captain America: The Winter Soldier, la care filmează acum.

Exploreaza subiecte similare:

The Fifth Element, Luc Besson, Taken, The Transporter, Scarlett Johansson, La Femme Nikita, Joan of Arc, Colombiana, iron man 2, The Avengers, Captain America: The Winter Soldier

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 27 aprilie 2013 15:00
Luc Besson a fost un mare regizor pana a dat cu nasu de dollarii Hollywooduli"Lumea supereroilor " este superpopulara " pt cinematograful de duzina , nu cred sa o vad pe Kate Wislet , sau alti actori (prea putini ramasi din pacate ) demni de tot respectul jucand in asa ceva.
ddman pe 27 aprilie 2013 18:59
Kate Winslet. Eh ce sa-i faci?! Mai trebuie si actori ptr "filmele de duzina"? Dar vad ca tu ai facut o scoala de duzina - nu prea am dat importanta posturilor tale din punct de vedere gramatical ci doar al continutului, dar vad ca mai mereu ai greseli gramaticale domnule cult si mare cinefil.
alex_il_fenomeno pe 2 iunie 2013 18:49
Ar fi ceva frumos... Un regizor foarte inventiv si cu o actrita geniala.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells