O dată cu Shaun of the Dead, posibilităţi nebănuite s-au deschis pentru genul filmelor cu zombie. Primul "romcomzom", adică o comedie romantică plină de zombie, a avut suficient succes pentru ca acum Fox Searchlight să vrea să facă pasul următor.
Scarlett Johansson şi Joseph Gordon-Levitt sunt interesaţi de ecranizarea romanului Breathers: A Zombie's Lament. Aceasta va fi supervizată de Diablo Cody şi are deja scenariul scris de scenaristul comediei romantice Going the Distance/Amor la distanţă, care se va lansa pe 10 septembrie în România.
Filmul îl are în vizor pe Andy, un tânăr mort şi readus la viaţă ca un zombie între două vârste, într-un stadiu mediu de descopere. Andy (sau fostul Andy) trebuie să facă faţă vieţii (de după moarte, adică) într-o societate care-l tratează cu dispreţ.
Dacă Gordon-Levitt are mari şanse să-l interpreteze pe Andy, deocamdată nu se ştie dacă Scarlett Johansson va fi tot un zombie (vrea cineva s-o vadă pe Johansson pe jumătate putrezită şi pierzându-şi diverse părţi ale corpului?) sau o frumoasă încă în viaţă, dispusă să treacă peste prejudecăţi pentru a fi mai aproape de Andy.
În acest moment nu se ştie când ar putea începe filmările, deci sunt slabe şanse să vedem filmul mai devreme de 2012.

Părerea ta
Spune-ţi părereaoricum mai e pana atunci