Scarlett Johansson, în variantă cyberpunk. Prima imagine din Ghost in the Shell ne-o arată pe actriţă gata de acţiune

de Cristina Grigore în 15 Apr 2016
Cu regizorul lui Snow White and the Huntsman la cârmă, pelicula se lansează în primăvara lui 2017

Populară în rândul iubitorilor de manga si adaptată într-un serial anime de succes, seria Ghost in the Shell va ajunge pe marile ecrane într-o versiune americană, cu Scarlett Johansson în rol central. O primă imagine din film a fost lansată de studiourile Paramount, via Cinemablend.com, în care Johansson este transformată în frumoasa şi intimidanta eroină a filmului, Motoko Kusanagi.

Filmul îşi desfăşoară acţiunea într-un viitor distopic, „cyberpunk”, în care o unitate specială a poliţiei se ocupă de  infracţiunile IT, cibernetice, legate de noi tehnologii. Kusanagi va ajunge astfel în centrul unei poveşti intense despre răzbunare, în care, alături de colegii din Secţiunea 9, începe investigaţia unui misterios bombardament petrecut după cel De-al Patrulea Război Mondial.

Distribuţia lui Johansson a strânit reacţii aprige printre fanii seriei manga, care au acuzat realizatorii că fac tot posibilul să îngroape originile japoneze ale poveştii, prin distribuţia în mare parte caucaziană.


Filmul Ghost in the Shell, în regia lui Rupert Sanders (Snow White and the Huntsman) şi produs de Avi Arad (Spider-Man), va ajunge în cinematografe în primăvara anului viitor.

Exploreaza subiecte similare:

Scarlett Johansson, Ghost in the Shell

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
aurelian_grecea pe 15 aprilie 2016 12:34
Si au dreptate fanii aici, cand afirma aceste lucruri.
Costirik pe 15 aprilie 2016 14:18
Faci o versiune americana, cu actori caucazieni, dar pastrezi numele asiatice ale acestora:))))
Phantom_sub pe 17 aprilie 2016 23:06
Cică ar lucra la un program ce i-ar face asiatici. Aşa am citit pe fb.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells