Scarlett Johansson, în debutul regizoral al lui Joseph Gordon-Levitt

de Cristina Grigore în 8 Feb 2012
Scarlett Johansson, în debutul regizoral al lui Joseph Gordon-Levitt

Joseph Gordon-Levitt are o agendă de lucru bogată anul acesta. După comedia 50/50 şi The Dark Knight Rises îl vom putea vedea în thriller-ul Premium Rush, SF-ul de acţiune Looper, biograficul Lincoln şi western-ul lui Tarantino, Django Unchained. Potrivit Deadline, actorul este hotărât să includă în programul său încărcat şi lucrul la debutul său regizoral.

Momentan neintitulat, filmul a fost descris drept o comedie „sexy”, despre un Don Juan al zilelor noastre şi misiunea pe care şi-o asumă, aceea de a renunţa la felul său egoist de a fi. Chiar dacă alte detalii despre producţie, ce va începe filmările la jumătatea lunii aprilie, Gordon-Levitt a menţionat că una din prezenţele feminine ale distribuţiei va fi Scarlett Johansson, el urmând să joace rolul principal.

Pe lângă regie, actorul va semna şi scenariul peliculei. Iată ce a declarat el în legătură cu decizia de a trece în spatele camerei de filmat: „Am petrecut un an alături de Chistopher Nolan, Rian Johnson, Steven Spielberg şi am încercat să fiu cât mai atent la felul în care lucrează. În plus, sunt autorul unor scurtmetraje de ceva timp, am regizat deja o mulţime şi, de aceea, mă simt destul de confortabil şi de sigur pe mine cât vine vorba de a trece pe scaunul regizoral”.



Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 8 februarie 2012 11:23
Nebunaticul :), scenarist, regizor si actor .... si si-a ales-o ca partenera in film pe Johansson :))
ChristianCage00 pe 8 februarie 2012 11:51
Stiam JGL e talentat, insa nu chiar asa, adica nu ma asteptam sa fie si regizor. Adica, scenarist e altceva, probabil oricine mai scrie scenarii, insa regia e altceva, iti trebuie o viziune iesita din comun si un curaj prin care sa le poti transmite actorilor tot ce vrei. Sunt chiar curios cum se va descurca.
b0b0cin3filul pe 9 februarie 2012 13:15
Nu vreau sa fiu rautacios, toate aprecierile mele pentru 50/50. Excelent film! Dar...dar...ca regizor nu stiu daca-l ajuta fata (fatza):)). Nu e asa de impunator, ca regizor trebuie sa iei totul de la actori ca sa obtii ce vrei tu si nu numai actori, zic eu.
alex_il_fenomeno pe 9 februarie 2012 13:21
cred ca are mari sanse sa debuteze cu dreptul .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells