Săptămâna 9-15 iulie la cinema

de Gloria Sauciuc în 9 Iul 2010
Săptămâna 9-15 iulie la cinema

Da, da, aceasta este săptămâna cu Predators. Aşteptam de multă vreme filmul şi, în general, o producţie de genul acesta. Din păcate s-a verificat vorba că "aşteptări mari duc la dezamăgiri pe măsură".

Filmul are momente bune şi atât. La final nu pleci foarte mulţumit din sală. Ai câteva scene tari de luptă, Predatorii sunt foarte bine realizaţi, tensiune există. Dar sunt şi momente în care zâmbeşti din cauza naivităţii replicilor şi a scăpărilor din scenariu. Există câteva cadre în care imaginea, scenografia, compoziţia de ansamblu îţi taie răsuflarea - de exemplu o pajişte prin care trec predatorii umani, vânaţi de cei extratereştri, pare de pe altă lume. În rest, planeta pe care se face vânătoarea e identică Pământului. Aşa ajungi să fii melancolic după Pandora.

Adrien Brody, protagonistul, vorbeşte parcă din gât, ca să-i fie vocea mai groasă, măcar nu-şi scapă arma din mână peste degetele de la picioare. O cronică a filmului, aici.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
marian_007bond pe 9 iulie 2010 18:28
E un film bun, no sa ne plictisim uitandune la el
ofelik_cat pe 9 iulie 2010 19:03
da ,interesanta ideea criticului despre acest film! din curiozitate oamenii se vor duce la cinema macar sa vada "naivitatea replicilor" si a "scaparilor din scenariu".......multi nici nu vor observa asta,fiind mai degraba atrasi de actiunea filmului atat cat exista !
alex_il_fenomeno pe 10 iulie 2010 08:08
pare un film extraordinar! de abia astept sa il vad!
Predator pe 10 iulie 2010 11:13
stie cineva de ce nu ruleaza si-n Pitesti(tot din reteaua Cinema City)?
Satana_cu_Cioc pe 11 iulie 2010 09:49
mie mi-a plăcut filmul... se merita...
eduu pe 11 iulie 2010 20:09
pare interesant .. dar nu imi dau cu parerea pana nu il vad !
alexcretu75 pe 11 iulie 2010 20:48
pacat ca e doar predators saptamana acesta
Krakatau pe 12 iulie 2010 01:51
Parerea mea...n-o sa-mi placa.
abu pe 12 iulie 2010 12:20
e bun .
corsar pe 12 iulie 2010 13:56
Adrien Brody e total neporivit pt. rolul respectiv. Un actor mai potrivit in rolul principal si mai crestea valoarea filmului. Daca nu sunteti fani ai seriei, chiar nu merita sa-l vedeti.
Draude pe 13 iulie 2010 09:16
Cel mai prost film din serie si un important candidat la cel mai prost film din istorie.
Un remake patetic la predator 1.
Iar pentru cei care vad intr-un film SF doar efecte speciale rog sa fie privita cu atentie explozia navei extraterestre.

dany pe 14 iulie 2010 20:29
ofelik_cat - esti praf
diaconescutv pe 14 iulie 2010 20:36
este o rusine filmul asta!
Bogdan_86x pe 15 iulie 2010 07:48
eu am vazut filmul ieri si cine spune ca e nasol ori e gay ori e fan twilight. un fan predator nu o sa fie dezamagit si nu cred ca o femeie poate sa isi dea cu parerea pntru ele exista sex and the city
shogwon pe 3 septembrie 2010 14:37
bun film oscar

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells