Cine spunea că o dată trecută vârsta a doua lucrurile ar trebui să se mai liniştească va fi contrazis de cele două premiere ale săptămânii. Pe de o parte îl avem pe John Travolta mai războinic decât a fost Jean Claude van Damme în tinereţe, iar pe de alta Meryl Streep arată că niciodată nu-i prea târziu să te îndrăgosteşti (din nou).
În From Paris with Love, noul action al lui Pierre Morel (Taken), Jonathan Rhys Meyers (Dinastia Tudorilor) este Reese, un tânăr diplomat cu viaţa petrecută la birou, care-şi condimentează slujba de asistent al ambasadorului SUA cu mărunte misiuni de agent CIA. Reese visează să devină agent cu acte în regulă, prin urmare nu mai poate de entuziasm când primeşte prima lui misiune, aceea de a-l ajuta pe Wax (John Travolta), un agent-vedetă, să scape de o celulă teroristă din inima Parisului. Deşi este o idee mai isteric decât ar trebui, Jonathan Rhys Meyers se descurcă de minune (o jumătate din film stă cu o vază în mână!) în chip de adjuvant al adevăratei vedete a filmului, chelul, tupeistul, nestăvilitul Travolta. Prin urmare, ţine-te bine, pentru că vei avea parte de o oră şi jumătate de explozii cu totul şi cu totul neverosimile.
Tot de explozii are parte şi Meryl Streep în E tare complicat. În aşteptarea unui eventual nou premiu Oscar, Streep este Jane, proprietara unui restaurant din Santa Barbara, care, la 60 de primăveri, are deja o istorie în spate: trei copii adulţi, plus un divorţ, în urmă cu 10 ani, de fostul soţ, Jake (Alec Baldwin), provocat de aventura acestuia cu o tinerică. Dar iată că la festivitatea de absolvire a fiului lor, urmată de o cină ce devine surprinzător de romantică, Jane şi Jake se redescoperă reciproc şi încep o complicată (până la urmă ea este acum "cealaltă femeie") poveste de dragoste. Cum Jane este curtată şi de un arhitect (Steve Martin), devine evident faptul că Jane va avea o mulţime de ezitări înainte de de a-l alege pe cel alături de care îşi va petrece vârsta a treia şi, eventual, a patra.
Care dintre cele două filme ţi se pare mai interesant? De ce?

Părerea ta
Spune-ţi părereaFrom Paris With Love
De ce?
Prefer genul:Actiune,Thriller.......si imi place sa il vad pe Travolta in astfel de roluri