Saptamana 28 martie - 3 aprilie

de Stefan Dobroiu în 28 Mar 2008
Saptamana 28 martie - 3 aprilie

Nu credeam c-o sa zic vreodata acest lucru, dar Saw IV este recomandarea Cinemagia a saptamanii. Desi foloseste aceleasi ingrediente (te-ai fi asteptat sa putrezeasca pana acum, nu?), incercarile macabre ale lui Jigsaw de a-si "salva" semenii (hacuindu-i vartos in timpul procesului) nu si-au pierdut din intensitate. Scenaristii au avut si-o idee foarte buna de a evita decesul lui Jigsaw din Saw III, idee care ofera un twist cvasi-final cat se poate de reusit. Ca finalul propriu-zis o sa va nemultumeasca este cat se poate de clar, dar acesta nu face decat sa introduca Saw V (filmul este deja in productie) si sugereaza ca seria ar putea deveni la fel de longeviva ca aventurile lui Bond, James Bond. Doamne fereste!

Jack Nicholson si Morgan Freeman (foto) isi dezmortesc batranetile in The Bucket List/Ultimele dorinte, o comedie cu accente dramatice despre doi bolnavi de cancer care nu se dau chiar asa usor batuti in fata mortii. Ceea ce ar putea un inceput de drama lacrimogena se transforma intr-o adevarata comedie, caci batraneii Carter (Freeman) si Edward (Nicholson), pe cat de diferiti (primul e mecanic auto, celalalt multimilionar), pe atat de pontosi si pusi pe aventuri. Iar ultimele lor dorinte sunt care mai de care mai trasnite, de la a se cocota in varful piramidei lui Keops (mai bine ar fi fost sa joace in Jumper) pana la sky-diving si alte asemenea nazbatii. Bineinteles, cei doi (ne) vor invata si cateva lectii in timpul peripetiilor lor, ceea ce transforma The Bucket List intr-un inspirat film pentru intreaga familie.

The Bank Job/Jaful de pe Baker Street ni-l serveste iarasi pe Jason Statham in ambalaj de pungas carismatic. Promovat ca "inspirat din realitate", filmul sta foarte bine la capitolul reclama (fotografii scandaloase ce incrimineaza o membra a familiei regale britanice, caz nerezolvat si scos din presa anilor ’70 la insistentele guvernului britanic si-asa mai departe), dar filmul este departe de pedigree-ul seriei Ocean’s 11 sau al Jafului in stil italian (in care apare acelasi Statham, alaturi de mult mai cunoscutii Charlize Theron sau Mark Whalberg). Cu toate acestea, filmul ar putea fi convingator pentru cei care fug de Saw si nu prea au chef de zbenguielile batranesti din The Bucket List.

Cocosul decapitat, coproductie europeana regizata de romanul Radu Gabrea, este ecranizarea romanului cu acelasi nume al lui Eginald Schlattner. In Fagarasul anilor ’40, patru tineri se imprietenesc, se indragostesc si sufera, victime ale vremurilor si-ale conflictelor care dau peste cap intreaga Romanie. Vorbit in limba germana, cu o distributie internationala, din care fac parte si romanii Ioana Iacob si Axel Moustache, Cocosul decapitat reinvie vremuri si locuri in care romanii, germanii, ungurii, evreii si rromii traiau in buna intelegere, locuri, vremuri si suflete trecute prin tavalugul istoriei si-al razboiului. Rezultatul este un film dezordonat, dar deloc neinteresant, chiar daca nu-si respecta toate promisiunile.

In premiera tot de  vinerea aceasta, Roman de gare aduce toate principalele teme care l-au “macinat” pe Claude Lelouch in cei 50 de ani de realizat filme. In plus, gasesti un amestec de genuri: crima, mister, thriller, suicid, romance; sunt toate in Roman de gare. Iar daca ai mai vazut productii ale lui Lelouch, atunci - e sigur - asta e filmul la care trebuie sa mergi saptamana aceasta. In plus, o vezi pe Fanny Ardant, in postura unei scriitoare de succes si femei fatale, aflate in cautarea unor personaje pentru urmatorul ei bestseller. Totul fiind o tesatura de minciuni si mister bine pastrate pana spre sfarsitul filmului, rasturnari de situatie si indicii care te duc pe piste false, astfel incat surpriza finala sa fie mai puternica.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells