Săptămâna 28 august - 3 septembrie

de Ştefan Dobroiu în 27 Aug 2009
Săptămâna 28 august - 3 septembrie

Dacă stai să sapi un pic, marea majoritatea a consumatorilor de cinema în weekend nu pierd deloc vremea să se informeze înainte de a ajunge în multiplexul preferat. Cei mai mulţi se duc la mall şi, în faţa panoului cu programul proiecţiilor, decid cum îşi vor petrece următoarele ore. Săptămâna aceasta, situaţia este şi mai simplă, căci cele două premiere, G.I. Joe: Ascensiunea Cobrei şi Viaţă pentru sora mea sunt atât de diferite, încât decizia se va lua numaidecât.

Primul film e clar blockbuster-ul sfârşitului de vară (vezi o cronică aici), înţesat de efecte speciale şi-un subiect la fel de străveziu ca plasticul în care sunt ambalate jucăriile aflate la originea acestei aventuri din viitorul apropiat. Aproape că nu mai contează despre e vorba, căci subiectul, despre o trupă de elită pusă pe dejucat planurile malefice ale unui producător de arme, se pierde copios printre explozii, nanoroboţei mâncăcioşi, urmăriri prin Paris şi alte asemenea treat-uri care pe unii îi vor încânta, iar pe alţii îi vor lăsa reci şi cam obosiţi.  Aportul mare de vedete şi ritmul alert umplu eficient cele aproape două ore de... zgomot, dar cam bâţâi din picior din cauza întorsăturilor de situaţie neverosimile şi a dezvăluirilor cu iz de telenovelă. Recomandabil pentru fanii absoluţi ai celor două Transformers...

O cu totul altă mâncare de peşte este Viaţă pentru sora mea (pentru o cronică vezi pagina filmului), noul proiect al lui Nick Cassavetes, care ar fi putut ajunge o dramă excelentă dacă regizorul ar fi găsit tonul potrivit. Chiar şi aşa, povestea fetei de 11 ani care îşi dă în judecată părinţii pentru emancipare medicală este atât de interesantă, încât balastul scenariului şi interpretările uneori neconvingătoare nu-l vor îndepărta pe spectator de la interesanta miză etică a filmului şi de la volatilele relaţii din probabil cea mai interesantă familie pe care o vei vedea anul acesta la cinema.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
FarkaS pe 28 august 2009 11:46
Legat de G.I. Joe - A.C. ... Daca alimentatia ni s-a plastifiat de mult, iata ca nici filmul nu sta pe loc. In goana noastra spre o evolutie... bizara uitam ca naturalul e cel mai frumos si mai sanatos si ne transpunem in mirajul realitatii palide a lumii pe care inceram sa ne-o cream.
VictorMan pe 2 septembrie 2009 13:28
Foarte frumos si poetic ce spui draga farka, dar ce-ar fi sa fim si putin realisti aicea: suntem in era de consum si filmele sunt niste produse realizate in conformitate cu dorintele norodului adica "bum, bum! poc, poc! paf, paf!". Filmele de care zici tu, cu naturalul si chestii de-astea, dupa parerea mea, au murit odata cu stanley kubrick, a carei viziune regizorala e, se pare, peste mana de urmat si a carei inspiratie nu prea se simte.
Radu1711 pe 26 aprilie 2010 22:23
foarte exploziv filmul
cetateanu pe 28 septembrie 2010 13:11
Primul film'' G.I. Joe: The Rise of Cobra'', l-am vazut si il consider un bun film de actiune la cel de al 2-lea nu pot sa ma pronunt pentru ca nu l-am vazut.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells