Obosit de atatea indicatii date figurantilor pentru scenele de lupta din ultimele sale filme (Black Hawk Down, Gladiator, Kingdom of Heaven), Ridley Scott incearca acum obtinerea unui Oscar printr-o schimbare de ritm, mai exact cu o comedie slash drama (accentul pe prima parte): A Good Year. Russell Crowe (si el mai linistit aici, fata de eroii strasnici pe care-i joaca cu precadere) continua parteneriatul cu Ridley Scott cu care a dat pe spate salile in 2000 cu hitul "Gladiatorul".
Si, oricat ar da el impresia ca nu e inca pus la punct cu cerintele unui rol mai putin solicitant, nu dauneaza filmului atat de tare incat sa-l faca nevizionabil. Din contra, e probabil cel mai bun Scott de la "Matchstick Men" incoace si te face sa-ti doresti ca American Gangster (ceva mai cu greutate, adica) sa apara mai repede.
Povestea celui de al doilea film de "nume" cu premiera saptamana aceasta, Tideland, spune ca regizorul Terry Gilliam l-a filmat intr-o pauza de sase luni de la munca pentru "Brothers Grimm", in mijlocul unei lupte cu producatorii (trademark pentru Gilliam). Un Gilliam 100%, cu temele lui fetis (puterea imaginatiei copiilor, intrepatrunderile real-imaginar), cu actori ok (Jeff Bridges, Jennifer Tilly, si protagonista, Jodelle Ferland, doisprezece ani, tanara si furioasa), si care a placut la TIFF, unde a scos ochii prima oara la noi.
Orlando Bloom in Heaven, din ciclul "filme care au probleme cu distributia prin tara de origine, dar care ajung totusi la noi", ar trebui sa tina publicul feminin, neamator de Russell Crowe, fericit pana la vremuri mai insorite (Depp, sau, stiu eu, Farrell). Filmul (crime/drama) se mandreste cu o neliniaritate a structurilor narative gen Tarantino, si macar de placerea de a intra pe forumuri straine pentru a-ti arunca opinia asupra unui film pe care ei nu l-au vazut, si tot trebuie incercat.
Ultimul, Les Parrains, comedie frantuzeasca (Frederic Forrestier, care a mai regizat el ceva cu Dolph Lundgren si se ocupa acum de noul Asterix). Trei colegi, magaz
