Domnul (cum ii zice Maia) Mel Gibson are o fascinatie pentru graiuri disparute. Am avut aramaica in Passion of The Christ, acum, in Apocalypto – filmul sau despre civilizatia azteca, avem maiasa. Si nu doar similitudinea in materie de limba apropie ultimele doua sale pelicule ci si predispozitia spre violenta extrema, care il facea pe un critic mai slab de inger sa afirme ca Apocalypto trebuie vazut, ca un film horror, printre degetele de la maini. Mel, in schimb, afirma sus si tare ca n-a facut nimic altceva decat un block-buster si ca nimic, nici gore-ul, nici paralelele care se pot trage cu actuala situatie politica din lume n-are de ce sa-i stirbeasca din appeal.
Daca regizorul lui Braveheart, a avut recent parte de comentarii negative ca urmare a textelor antisemite perorate in fata ofiterului de politie care l-a prins matol la volan, Tony Scott trebuie sa se descurce de o viata cu majoritatea criticilor de film, care nu-i vad filmele in alt fel decat ca ilustrare clara a conceptului de stil peste substanta. Dupa Man of Fire, Scott (care a mai facut intre timp si Domino) reface parteneriatul cu Denzel, in Déjà vu, thriller - produs de Jerry Bruckenheimer –, de sare ecranul, cu ceva calatorii in trecut, efecte vizuale mai putin solicitante decat filmele sus-numite si o nou-venita (ma rog, a mai jucat si prin London), Paula Patton, de care noua (adica mie) ne-a placut. Plus una din cele mai tari urmariri cu masini pe care o sa vedeti anul asta. Val Kilmer, James Cavieziel si Adam Goldberg completeaza distributia. Gibson si Scott asadar, pentru amatorii de actiune.
Pentru cei mai linistiti, vine Little Miss Sunshine, debutul sotilor Jonathan Dayton si Valerie Faris, fosti regizori de reclame si videoclipuri, si probabil viitori oscarizati in februarie. Considerat in mod pertinent Sideways-ul anului acesta, forta LMS-ului sta in ensemble cast (Greg Kinnear, Toni Colette, Steve Carell, Alan Arkin, Abigail Breslin, Paul Dano), cu niste prestatii ce rivalizeaza (ca productii americane, 2006, concurente la Oscar) doar cu cele din The Departed. In rest, un road movie brici cu o familie disfunctionala, cu poate cel mai tare rol al lui Carell pana acum, si o interpretare a melodiei ‘Super Freak’ de dat pe rewind/repeat cand apare filmul pe dvd.
Si pentru ca nu ne mai saturam de animatii de dus copilul la ele, Flushed Away, ne spune cum e sa fii soarece ‘de familie buna’ esuat prin lumea canalizarii, intitulata candid, Ratropolis. Cat despre vocile personajelor principale, Stefan ne zice ca Hugh Jackman e mult mai tare aici decat in Happy Feet iar noi il credem.
