„Să ne amintim de Neagu Djuvara: 102 ani de la naștere”, joi, 30 august

de Cinemagia în 29 Aug 2018
În această seară specială, va fi evocat rolul domniei sale în viaţa culturală din România ultimelor trei deceni

Fundația Calea Victoriei și editura Humanitas vă invită joi, 30 august, de la ora 19:00, la un eveniment dedicat memoriei domnului Neagu Djuvara, istoric şi eseist, autor Humanitas, apreciată personalitate culturală. Domnia sa a fost primul lector al Fundației Calea Victoriei.

Evenimentul „Să ne amintim de Neagu Djuvara” este organizat la împlinirea a 102 ani de la naşterea acestui aristocrat şi mare om de cultură și va fi găzduit în eleganta Sală de Marmură, prin amabilitatea Cercului Militar Național.

Invitaţii serii sunt istoricul Georgeta Filitti şi Matei Neagu Iosipescu, trainer la UNICEF România, ambii apropiaţi ai domnuluiNeagu Djuvara.

În această seară specială, va fi evocat rolul domniei sale în viaţa culturală din România ultimelor trei decenii, talentul său de a popularize subiecte din istoria românilor şi din istoria universală, precum şi charisma care l-a făcut atât de apreciat de publicul de toate vârstele.

Participanţii la eveniment se vor bucura de o expoziţie cu vânzare ce va cuprinde toate cărţile semnate de Neagu Djuvara, publicate de editura Humanitas. Alături de noi se va afla familia domnului Djuvara, precum și prieteni apropiaţi ai domniei sale, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Lechburg -  care va oferi vinuri organice din Transilvania de la Crama Lechburg și Sempre Sano Catering - care va oferi gustări delicioase.

Participarea la acest eveniment special este gratuită și se face p ebază de înscriere pe adresa [email protected] – în limita locurilor disponibile.

 

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 30 august 2018 07:47
Am avut privilegiul de a fi contemporani cu oameni de calitate, sa comemoram mari personalitati culturale, dar probabilitatea ca aceste lucruri sa se intample si pe viitor este sumbra pentru urmasii nostri...!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells