S-a stins vulcanul Stela Popescu

de Cinemagia în 23 Nov 2017
Vâltoare de energie şi voie-bună, căldură omenească şi haz dezlănţuit

Actrița Stela Popescu, în vârstă de 81 de ani, a fost găsită decedată in locuința sa din Capitala, anunță ProTV. Pe 21 decembrie, actrița  și-ar fi aniversat ziua de naștere. „Acum mă duc la ea acasă. Nu ştiu ce se întâmplă. M-a sunat acum cinci minute Ursu Adrian. Vai de mine!”, a spus Alexandru Arşinel, plângând în hohote, conform aceleiași surse. Stela Popescu şi-a încântat publicul pentru ultima oară marţi în rolul Chiriţei, debordând de bucurie şi de forţă în faţa celor peste 600 de spectatori ai Sălii Mari a Palatului Naţional al Copiilor, a anunțat, într-un comunicat remis Cinemagia,  Teatrul „Stela Popescu”.

Stanca Radu, nepoata actriței, pregătea lansarea documentarului „Popeasca”, regizat chiar de ea, produs de Dropia Film, ce se va lansa în luna decembrie, la TVR, conform declarației pentru Cinemagia a unei surse apropiate producției. „Stela Popescu are 80 ani, e frumoasă și e peste tot. Cea mai populară actriță româncă își dezvăluie viața privată, iubirile și încercările prin care trece”, suna prezentarea documentarului.

A debutat în 1958, în pelicula „Alo? Aţi greşit numărul”, pentru ca mai apoi să joace în peste 25 de filme, printre care „Nea Mărin Miliardar”, „Pe malul stâng al Dunării albastre”, „În fiecare zi mi-e dor de tine”, precum şi numeroase alte pelicule. Stela Popescu a devenit o prezenţă indispensabilă în serile de voie-bună pe care ni le dăruia săptămânal televiziunea, strecurate abil şi curajos prin potopul de emisiuni „pe linie”, la începutul anilor 1970. În chip surprinzător, însă, traseul ei cinematografic n-a egalat nici pe departe bogăţia rolurilor de teatru, televiziune şi radio...

În chip surprinzător, traseul ei cinematografic n-a egalat nici pe departe bogăţia rolurilor de teatru, televiziune şi radio

Ne-o amintim ca pe a treia membră a grupului „Madam Iordan, Madam Fitil, Madam Gogoa-aa-şă!!!", alături de Vasilica Tastaman şi Cristina Stamate, sau ca bufetieră ardeleancă blajin-nesimţită în dialog cu Coca Andronescu şi Mişu Fotino, ca puşti răzgâiat, în cupletul „Ţuţu lui Tătuţu", ca femeie de serviciu sau funcţionară, ca mahalagoiaică certăreaţă sau mămică iubitoare - roluri şi roluri, toate desprinse din lumea noastră, a oamenilor de rând, toate apropiate de spectatori, accesibile şi teribil de amuzante, jucate alături de atâţia alţii din pleiada monştrilor sacri ai umorului românesc, ca Ştefan Bănică (partener constant de scenete şi cuplete vreme de ani de zile), Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Horia Şerbănescu, Dem Rădulescu, Ştefan Tapalagă, Cornel Vulpe, Marius Pepino, şi câţi şi mai câţi... Fără ei şi harul lor, de bună seamă, n-am fi rămas atât de umani cât, de bine de rău, am reuşit...

Născută pe data de 21 decembrie, 1935, în judeţul Bălţi din Basarabia, fiică a unor învăţători modeşti, a fost încă din copilărie marcată de tragismul istoriei, având parte, la doar patru ani şi jumătate, de spectacolul răscolitor al invaziei sovietice. Tatăl ei, pe care condiţia de intelectual îl califica drept „duşman de clasă”, a fost deportat în Siberia, iar soţia şi fiica lui s-au refugiat la Braşov. Parcă urmărită de spectrul bolşevizării care-şi pusese amprenta şe destinul ei, Stela a intrat în 1953 la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki” - dar, un an mai târziu, a abandonat filologia în favoarea teatrului, intrând în trupa artistică a Ministerului de Interne - ceea ce a îndreptat-o spre I.A.T.C. „Ion Luca Caragiale”, unde a fost admisă în 1956. Activitatea scenică a continuat şi în decursul studiilor, pentru ca la absolvire să primească repartiţie în oraşul copilăriei, Braşov, unde talentul ei deja nestăvilit o făcea să fie solicitată chiar şi pentru căte patru sute de reprezentaţii pe an.

Umorul viu, spumos, exuberant, marcat de permanente complicităţi sclipitoare cu spectatorii, a adus-o înapoi la Bucureşti, pe scena teatrului de Revistă „Constantin Tănase", unde a fost angajată între 1963 şi 1969, când s-a transferat la Teatrul de Comedie.

În chip surprinzător, traseul ei cinematografic n-a egalat nici pe departe bogăţia rolurilor de teatru, televiziune şi radio - poate şi pentru că obligaţiile prioritare din aceste domenii o împiedicau, de multe ori, să se consacre şi imensului consum de timp propriu platourilor de filmare...

Tot în acel an, a divorţat de primul ei soţ, Dan Puican, căsătorindu-se curând cu textierul umoristic Mihai Maximilian, care avea să-i devină pentru totdeauna partener de viaţă şi carieră artistică.

Pe lângă torentul continuu de colaborări cu radioul, televiziunea şi (în continuare) teatrul de revistă (în special pe scenele din Calea Victoriei şi de la Boema), în teatrul de proză s-a distins prin roluri atât comice, cât şi dramatice, inclusiv „Dispariţia lui Galy Gay” şi „Mutter Courage”, de Bertold Brecht, „Mătrăguna” de Niccolo Machiavelli, „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, „Trei surori”, de A.P. Cehov, „Marele feudal” de Al. Mirodan, „Capcană pentru un bărbat singur”, de Neil Simon, „Peţitoarea”, de Thornton Wilder (doisprezece ani de repertoriu), „Plicul” de Liviu Rebreanu (jucată timp de zece ani), şi mai ales celebra Tovarăşă Minodora, femeia de serviciu plină de aplomb şi veleităţi intelectualiste, din „Preşul” lui Ion Băieşu, care care a ţinut afişul nu mai puţin de optsprezece ani!

Pe lângă irezistibila Adela Cosîmbescu, dactoligrafa metamorfozată în femeie fatală din „Sfîntul Mitică Blajinu" de Aurel Baranga, memorabilă rămâne Valentina, din „Turnul de fildeş”, de Viktor Rozov, în regia lui Ion Cojar (1981) - un rol eminamente dramatic, pivot al unei satire sociale crude, în care Stela Popescu, fără a-şi mai folosi nimic din resursele comice consacrate, transmitea o sfâşietoare vibraţie tragică (astfel, confirmându-mi definitiv că, dincolo de jocurile uşurele ale spectacolelor de divertisment, trăia în continuare, puternică şi unică, marea actriţă de compoziţie şi conţinut).

În chip surprinzător, traseul ei cinematografic n-a egalat nici pe departe bogăţia rolurilor de teatru, televiziune şi radio - poate şi pentru că obligaţiile prioritare din aceste domenii o împiedicau, de multe ori, să se consacre şi imensului consum de timp propriu platourilor de filmare. În jucat în filmele: „Alo? Aţi greşit numărul!" (1958, Andrei Călăraşu), „Omul de lîngă tine" (1961, Horea Popescu), „Sărutul" (1965, Lucian Bratu), „Faust XX" (1966, Ion Popescu-Gopo),„Vin cicliştii" (1968, Aurel Miheleş) şi „Pantoful Cenuşăresei" (1969, Jean Georgescu).

Evoluţia ei pe marele ecran a luat avânt abia în 1972

Evoluţia ei pe marele ecran a luat avânt abia în 1972, cu Steluţa din „Astă seară dansăm în familie" (Geo Saizescu), un personaj în care, alături de Dem Rădulescu (plus Sebastian Papaiani, Francesco Bulcă şi Mircea Mureşan), îşi valorifica din plin arsenalul interpretativ consolidat în rolurile de comedie din teatru şi televiziune. Un an mai târziu, Mihai Constantinescu i-a oferit, în „Despre o anume fericire", un rol situat la antipozi, în zona sensibilităţii realiste - „o mamă care tare-şi mai dorea să devină soacră", după care şi-a dat din nou drumul, efervescentă precum şampania, ca parteneră a lui Ştefan Tapalagă în comedia fantastică „Elixirul tinereţii", de Gheorghe Naghi. După încă un ocol prin afara genului comic, în „Ultima noapte a singurătăţii" (1976, Virgil Calotescu) şi o nouă creaţie hazlie asemenea celor cu care ne obişnuise, în "Tufă de Veneţia" (Petre Bokor, 1977), şi-a revendicat singura secvenţă realmente amuzantă din „Nea Mărin Miliardar" (1979, Sergiu Nicolaescu), în acea vampă care-i murmura suav-lasciv lui Amza Pellea „Bestie mică...!" în camera de hotel. Mare lucru nu s-a reţinut nici din „Drumuri în cumpănă" (1979, Virgil Calotescu), nici din „Grăbeşte-te încet" (1981, Geo Saizescu - unde vestita Tovarăşă Minodora din „Preşul" era adusă cu forţa, doar ca să râdă lumea, într-un scenariu ce ecraniza piesa ezitantă între dramă şi comedie "Alibi", a aceluiaşi Ion Băieşu) - în schimb, îi datorăm rolul unei mame şi soţii echilibrate între omenie şi umor, în „Ana şi «hoţul»" (1981, Virgil Calotescu - în tandem cu Amza Pellea).

Malvina Urşianu i-a dăruit şansa unei noi compoziţii, ca Zaraza din cele două filme cu subiecte conjugate „Pe malul stâng al Dunării albastre" (1983) şi „Figuranţii" (1987). Se mai strecurau printre ele şi alte filmuleţe (diminutiv desemnând nu metrajul, ci semnificaţia), astfel apropiindu-se momentul de cotitură din 1989, după care şi cariera filmică a Stelei Popescu, la fel ca a multor alţi mari actori din generaţia ei, s-a orientat, din păcate, pe o pantă descendentă. Deşi scânteia ei îşi păstra mereu prospeţimea, neştirbită de ani, şuşanele pe peliculă gen „A doua cădere a Constantinopolului" (1994, Mircea Mureşan) sau „Sexy-Harem Ada-Kaleh" (2001, tot Mureşan) erau departe de a onora prestigiul unei asemenea personalităţi artistice. Slavă Domnului, scena revistei şi ecranele televizoarelor erau în continuare îmbogăţite permanent de cupletele extrem de caustice prin care Stela Popescu şi Alexandru Arşinel încondeiau nemilos grosiera degringoladă politică postdecembristă.

Deceniul următor a beneficiat de prezenţa Stelei Popescu numai în studiourile de televiziune.

În 2012 revine pe marele ecran, sub chipul doamnei Vizureanu din „Toată lumea din familia noastră", de Radu Jude, cu Şerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Sofia Nicolaescu, Alexandru Arşinel, Tamara Buciuceanu şi Gabriel Spahiu. Stela Popescu dovedea aceeași vâltoare de energie şi voie-bună, căldură omenească şi haz dezlănţuit, care de decenii încoace ne-a învăluit cu vitalitate şi optimism.

Pe 14 decembrie 2011 a primi o stea pe Walk of Fame - Aleea Celebrităților din București. În 2013, populara actriță era protagonista comediei Mamaia, prima dată protagonistă într-un film în 20 de ani, povestea unei doamne în vârstă, Matilda, ce ţine piept unui „afacerist” feroce, un rechin imobiliar care încearcă să pună mâna pe casa în care aceasta locuieşte. Mamaia, în regia lui Jesús del Cerro (acum în cinematografe cu filmul Hawaii) era o producţie MediaPro Pictures. În iunie 2017 dădea voce personajului animat Flo din filmul Cars 3.

Exploreaza subiecte similare:

Stela Popescu

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 23 noiembrie 2017 17:05
R.I.P
aiuritul99 pe 23 noiembrie 2017 17:35
Nu mai este nimi de spus...
Dumnezeu s-o odihneasca.Pleiada de actori,mari actori ai Romaniei,se stinge ,natual la urma urmelor,varsta isi spune cuvantul.
Cert este ca ...nu am observat sa vina din urma,alti actori ,ce sa umple salile cinematografelor.Nu am mai vazut de foarte,foarte mult timp o comedie romaneasca,ce sa-mi ramana i memorie,gen "Asta seara,dansa in familie" sau...altele.Pacat.

xerses pe 27 noiembrie 2017 22:03
Of! Ce pacat! Cu siguranta va ramane in suflet ca o stea adevarata printre actorii de comedie....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells