Toţi oamenii talentaţi, pasionaţi de film şi televiziune, sunt invitaţi de astăzi să se alăture comunităţii Romania Casting Call, cea mai nouă platformă de casting online din Romania, fondată de Laura Muşat, studentă la regie şi producţie de film în Bucureşti şi la Londra.
Romania Casting Call (RCC) este şi cea mai complexă platformă de la noi: toate specialităţile din industria cinematografică şi TV, nu doar actorii, sunt reprezentaţi. În planul fondatorilor acestei platforme este ca - nu doar actorii - ci şi „alte talente” (iluzionişti, păpuşari, cascadori, mimi, dansatori, actorii de voice-over, dar şi echipele de filmare şi fotografii) să găsească aici oferte de lucru în viitorul cel mai apropiat.
Mai mult, fondatoarea platformei spune că „abonații au control total asupra casting-urilor la care aplică și asupra profilelor pe care le deţin (văd și atunci când sunt respinși, nu doar când sunt admiși, și pot aplica la ce casting-uri vor)”. Un alt avantaj al platformei faţă de o agenţie de casting este că între angajator și abonat nu mai există un intermediar, legătura putându-se lua direct. Pentru angajator, în speţă casa de producţie, nu există nicio taxă - aceștia își pot posta oferta de job-uri oricând, fără a plăti pentru ele. De asemenea, și pentru abonat este gratuit, până în septembrie 2015, când se va aplica o taxă anuală modică.
În prezent platforma „găzduieşte” câteva casting-uri de la HaHaHa Production, pentru actori şi regizori. „Însă vor mai urma castinguri, întrucât suntem în discuții cu mai multe case de producţie, printre care şi Saatchi & Saatchi”, spune Laura Maria Muşat.
Munca de selecţie pentru casa de producţie, dintre sutele de candidaţi pentru un rol sau post, nu mai este făcută de un intermediar, agenţia de casting, ci de o aplicaţie a RCC, un filtru de creare a unui „shortlist”. Iată ce spune fondatoarea platformei: „Platforma, pe lângă motoare de căutare, are pentru angajatori şi o opţiune de "shortlist" - printr-un click, platforma RCC separă candidaţii unui casting de cei preferaţi, mutându-i pe cei din urmă intr-un folder intitulat "Shortlisted", de unde angajatorul poate stabili cu cei aleşi întâlniri face to face, pentru ca în final să rămână cu un singur favorit”.
Romania Casting Call este construită după model occidental. „Industria cinematografică occidentală nu mai lucrează de mult timp cu agenţii de casting, înlocuindu-le cu platformele online, mult mai simple de folosit şi accesat. Astfel, platforma RCC este independentă de orice agenţie de profil, comunicarea şi condiţiile de muncă stabilindu-se direct între angajator şi prestator”, explică Laura Muşat. Fondatoare RCC este studentă în anul 3, la Londra, unde studiază Producţia de Film şi TV la „Regent's School of Drama, Film & Media”, din cadrul Regent's University.