S-a lansat primul trailer Alice in Wonderland! (vezi video)

de Gloria Sauciuc în 23 Iul 2009
S-a lansat primul trailer Alice in Wonderland! (vezi video)

În universul inventat de Lewis Carroll, Tim Burton promite că va aduce o nouă viziune şi că va implica mai mult spectatorul. Iată că primul trailer Alice in Wonderland a fost lansat şi ce vedem nu mai are câtuşi de puţin de-a face cu ilustraţiile originale, marca John Tenniel, şi nici cu Alice, versiunea Disney.

"E un proiect cu adevărat ciudat" ţine să precizeze Tim Burton. "Povestea este, fireşte, una clasică, dar niciuna dintre adaptările cinematografice nu a avut un impact real asupra mea. A fost mereu o succesiune de evenimente bizare. Toate personajele sunt ciudate, iar Alice nu face decât să treacă de la unele la altele, dar în ipostaza de simplă privitoare. Trebuia să punem mai mult accent pe factorul psihologic, şi să-i aducem - în acelaşi timp - prospeţime, păstrând natura profundă a lui Alice. Obiectivul nostru a fost să facem un film care să implice mai mult spectatorul. A face filmul 3D se potriveşte foarte bine. Sunt foarte entuziasmat de posibilitatea de a veni cu o viziune nouă, dar nu vor lipsi nici elementele pe care spectatorii le aşteaptă", a declarat recent - într-un interviu - regizorul Tim Burton.

Observăm că actorul Crispin Glover, în rolul Valetului de inimă roşie, are un look de pirat. E adevărat, el este acuzat de furt de către Regina de inimă roşie, jucată de Helena Bonham Carter. Oricum, la proces, Alice îi va lua apărarea.

Filmul amestecă actiunea şi personajele realizate digital, plus animaţia, cu filmarea clasică. Românii vor putea viziona  Alice în Ţara Minunilor, versiunea Tim Burton, în varianta 3D IMAX, începând cu luna martie a anului viitor.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
timy1777 pe 23 iulie 2009 16:24
Abia astept sa vad filmul.am citit mai demult carte ai sunt foarte curioasa ce va iesi
Monica_Mihai pe 23 iulie 2009 16:36
Arata grozav....sper sa fie fain pentru ca ultimul film al lui Burton m-a cam dezamagit....
anca_luna pe 23 iulie 2009 16:42
Astept cu nerabdare filmul! Sa vedem o alta viziune a povestii.
Dar ma pune pe ganduri ca tot astept ba 2010 , ba 2011 , pentru un film sau altul , si uite asa trece timpul ! :-(((
Cu toate trailerele, reclamele , ne "mancam" timpul in avans!!!
E si bine dar si "ciudat"!

andreea_andreea pe 23 iulie 2009 18:11
super tari imaginile, decorul, personajele, astep cu nerabdare lansarea lui ...
Alexandru pe 23 iulie 2009 19:38
Se spune ca asta va fi cel mai bun film al lui Tim Burton... din toate punctele de vedere.
cavallioty pe 23 iulie 2009 20:34
mai anca filmu are o data de lansare de ceva timp
Dragosh02 pe 23 iulie 2009 23:16
Nu stiu ce rating de varsta va avea,dar dupa parerea mea "Alice in Wonderland" nu e genul de proiect de care sa se ocupe Disney.In viziunea mea filmul asta poate foarte mult,si se poate duce pe o ramura ceva mai....(nu stiu daca e cuvantul corect)freacky/bolnava/ciudata(poate o combinatie intre ele).Ca sa explic si sa nu fiu inteles gresit,ma refer ca as vrea sa vad de la filmul asta niste lucruri complet diferite,complexe si chiar opuse, celor care le aveam la baza cunostintelor despre realitatea asta(cum ar fi subiectul cu timpul).
"Alice in Wonderland" dupa parerea mea (pe persoana fizica) cred ca este o lucrare de geniu.Cuprinde o lume in care te poti pierde cu gandul (si bineinteles dupaia sa fii internat la Socola),ceva extrem de bizar si totodata interesant,o lume fantastica care are cu totul alte reguli.
Stiu...probabil incep sa delirez (lucru care nu ma mira)dar am mari asteptari de la filmul asta si tare sper sa nu o dea in bara...
Si cu siguranta nu ar trebui sa fie un film pe care sa il poata viziona cei sub 16 ani,pentru ca nu ar avea ce intelege.

LunchBox pe 23 iulie 2009 23:51
Tim Burton e un pic mai nebun, de aceea cred ca filmele lui au succes. Abia astept. In plus, observ ca Cheshire Cat nu mai e roz. Au stricat aici.
Mikala pe 24 iulie 2009 12:51
Hei .. ce tare ... :) Super super bine joaca Johnny . Nici nu imi imaginam ca va fi prea serios . El e mereu nebun !

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells