Pentru mulţi, este cel mai important Oscar din istorie: primul câştigat de o persoană de culoare, trofeul a atras atenţia asupra segregării sociale din Statele Unite ale Americii şi a devenit un simbol al excelenţei, dar şi al faptului că, atunci când o persoană de culoare depune un efort artistic valoros, populaţia albă nu poate decât se încline, indiferent de privilegii, rasism şi discriminare.
În 1940, la cea de-a 12-a ediţie a galei Oscar, Hattie McDaniel devenea prima actriţă afroamericană laureată. Premiul a atras atenţia şi asupra unui lucru uşor de trecut cu vederea în acea perioadă în care segregaţionismul, adică separarea categorică prevăzută prin lege a afroamericanilor de populaţia caucaziană, era regula şi nu excepţia. Practic, Hattie McDaniel era prima persoană de culoare din istorie prezentă la gala Oscar ca invitat, alţi reprezentanţi ai rasei ei fiind prezenţi acolo doar ca personal de serviciu, precum chelneri, uşieri şi liftieri...
Trebuie spus că, până atunci, actriţa lipsise de la multe proiecţii de gală ale megasuccesului Pe aripile vântului, filmul cu cele mai mari încasări din istorie dacă se ia în considerare inflaţia, din cauza faptului că multe săli de cinema din epocă erau "all-white", adică acceptau numai public caucazian.
"Stimată Academie, dragi membri ai industriei de film şi onoraţi invitaţi, este unul dintre cele mai fericite momente din viaţa mea şi vreau să vă mulţumesc tuturor celor care aţi avut un cuvânt de spus în această decizie. [Câştigarea premiului] m-a făcut să mă simt foarte, foarte umilă şi pentru mine [acest trofeu] reprezintă o rază de speranţă şi un termen de comparaţie pentru orice voi mai realiza în viaţă. Sper că am reuşit să-i fac mândri pe cei din rasa mea şi pe membrii industriei de film. Inima mea este prea plină pentru a descrie ce simt, vă mulţumesc şi Dumnezeu să vă binecuvânteze", a spus Hattie McDaniel pe scena Oscarurilor.
Hotelul care găzduia gala interzicea accesul persoanelor de culoare, dar a aprobat prezenţa lui actriţei ca o favoare specială. Au fost totuşi condiţii: McDaniel a trebuit să se aşeze la o masă stabilită dinainte, în fundul extrem al sălii. Discriminarea a continuat şi după gală, căci petrecerea Oscar era găzduită de un club ce nu permitea accesul negrilor, actriţa fiind, prin urmare, singura câştigătoare a ediţiei care nu a putut participa la acea petrecere.
Deşi actori sau actriţe de culoare au mai primit nominalizări, următorul câştigător avea să vină abia în 1963, când Sidney Poitier era premiat pentru Lillies of the Field. Louis Gossett Jr. a mai câştigat pentru An Officer and a Gentleman în 1982, iar Denzel Washington pentru Glory în 1990. Prima actriţă care a repetat performanţa lui McDaniel a fost Whoopi Goldberg în 1990, când primea Oscarul pentru rolul secundar din Ghost. Matematica este simplă: doar cinci trofee din 236 de posibilităţi (categoriile pentru rol secundar au fost introduse abia la a noua ediţie a galei) pentru afroamericani până în anul 1990, când Oscarurile ajunseseră deja la a 62-a ediţie.
Trebuie spus că Oscarul lui McDaniel nu avea forma statuetei atât de recognoscibile în zilele noastre, ci era o placă de 14 pe 15 centimetri, exact ce primeau câştigătorii categoriilor pentru rol secundar în epocă. Actriţa şi-a păstrat trofeul acasă de-a lungul următorilor ani, dar la moartea ei, survenită în 1952 din cauza unui cancer mamar, trofeul a fost lăsat moştenire Universităţii Howard din Washington, una din puţinele instituţii de învăţământ din epocă unde puteau fi expuse obiecte cu valoare istorică pentru populaţia afroamericană.
Multă vreme nu s-a mai discutat despre trofeu, dar în 1990 s-a aflat că acesta a dispărut fără urmă. Reprezentanţii universităţii nu au idee în ce condiţii a dispărut, una dintre teoriile populare fiind aceea că trofeul ar fi fost furat în anii '60, în timpul violentelor proteste pentru drepturile afroamericanilor. În 2011 profesoara universitară W. Burlette Carter a publicat rezultatele unei investigaţii întreprinse de-a lungul a aproape doi ani, contrazicând zvonurile, în sensul că nu a găsit vreo dovadă a unei infracţiuni, şi lansând ipoteza foarte plauzibilă că trofeul ar fi fost aruncat de angajaţi ai universităţii care nu aveau habar de valoarea sa istorică, pentru a face loc altor obiecte emblematice pentru comunitatea afroamericană.
Nu este exclus ca viitorul să contrazică această ipoteză şi trofeul să apară la un moment dat, el putând fi extrem de uşor expertizat. Nu putem decât să ne întrebăm câte milioane de dolari ar valora la licitaţie acest Oscar considerat de mulţi drept unul dintre cele mai importante obiecte din întreaga istorie a cinema-ului, valoarea sa fiind încă şi mai mare ca urmare a destinului său misterios.
Foto: Hattie McDaniel alături de trofeele galei Oscar din 1940. Sursa foto: Hepta.