S-a declansat TIFF 2005!

30 Mai 2005
S-a declansat TIFF 2005!
Filme “pe paine”! Acesta este “meniul” preferat al clujenilor de trei zile incoace. Motivul? TIFF 2005 a inceput in forta. Proiectii eveniment, scurt metraje care au facut senzatie, expozitii de carte si de fotografie, seminarii de creatie, toate acestea transforma Clujul in “kilometrul 0” al culturii.
Startul celei de-a patra editii a festivalului s-a dat vineri seara. Sute de clujeni au luat cu asalt cinematograful Republica, locul care a gazduit festivitatea de deschidere a TIFF 2005. VIP-urile n-au stat nici ele departe de acest eveniment. Prefectul Clujului, Mihail Hardau, primarului municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, ambasadorul Coreei de Sud in Romania, Kim Dae Sik s-au aflat printre personalitatile care au tinut sa nu rateze festivitatea de deschidere a festivalului. Inainte de vizionarea proiectiei OldBoy, filmul coreean care a castigat anul trecut Marele premiu al Juriului de la Cannes, invitatii au facut cunostinta si cu membrii juriului din acest an: actrita germana de origine romana Alexandra Maria Lara, producatorul britanic Keith Griffiths, directorul Festivalului de Film de la Belgrad Miroljub Vuckovic, regizorul maghiar Andras Fesos si criticul de film Laurentiu Bratan.
Sambata dimineata, a fost randul tinerelor talente sa intre “in paine”. Si asta pentru ca la ora 9.00 s-a deschis oficial seminarul Let’s go digital! Cei 15 tineri cu varste intre 14-18 ani selectati sa participe la acest proiect inedit vor avea la dispozitie o saptamana pentru a realiza un film. Ei vor invata toti „pasii” necesari, incepand cu scrierea unui scenariu, filmarea cu o camera digitala si terminand cu montajul. Munca lor va fi recompensata la sfarsitul festivalului, cand cele 5 filme realizate de ei vor fi prezentate intr-o proiectie speciala, iar publicul TIFF 2005 va vota cea mai buna creatie.
Iubitorii de carte si de fotografie au si ei toate motivele sa-si dea loc de intalnire la TIFF 2005. Si pentru ca totul sa fie oficial, acest loc de intalnire chiar exista: sambata s-a deschis oficial TIFF Meeting Point, care are drept locatie Terasa Muzeului de Arta. Cinefilii isi pot clati privirea si cu o serie de carti de specialitate, donatie a Targului de Carte de la Frankfurt. Pentru clujenii pasionati de fotografie, cel mai „fierbinte” punct de pe harta festivalului a fost ieri Galeria Casei Matei, unde a avut loc la ora 13.00 vernisajul expozitiei foto a grupului „7 Zile”.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells