Ryan Reynolds ne arată cât de ofertant sexual va fi Deadpool

de Cristina Grigore în 10 Nov 2015
Filmul se lansează în România pe 12 februarie

După mai bine de şase ani de amânări şi de modificări în orarul de lucru, Mercenarul cu gura mare se pregăteşte să ajungă pe marile ecrane – pe 12 februarie 2016, în România – motiv pentru care imaginile şi interviurile de promovare sunt tot mai dese în presa de specialitate. Printre ultimele declaraţii atractive legate de film se află şi cea a interpretului lui Deadpool, Ryan Reynolds, care ne avertizează - deşi trailer-ul a fost cât se poate de explicit în această privinţă, chiar dacă nu a lăsat să se vadă prea mult – că vom avea parte nu doar de violenţă şi umor, ci şi de sex (o combinaţie inedită pentru un film tradiţional inspirat din benzile desenate).

„Este ceva sex în filmul acesta, nu glumă. Poate crezi că există momente, când se desfăşoară schimburi de focuri, când îţi vine să spui ‘Ah, asta e un pic cam mult. Suntem într-un film inspirat din benzi desenate. Va fi acceptat acest lucru?’. Însă până acum a mers totul bine. Studioul nu ne-a amendat încă pentru nimic”, a arătat starul, într-un interviu acordat Collider.com.

De altfel, şi regizorul Tim Miller a ţinut să facă o remarcă în legătură cu apetitul sexual al personajului, ce nu va ţine cont de gen, vârstă, sau rasă: “Pansexual! Şi vreau să mă citaţi exact aici. Un Deadpool pansexual…”, a caracterizat cineastul supereroul Marvel.

Exploreaza subiecte similare:

Ryan Reynolds, Deadpool, actor

Alte știri din cinema

How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex

Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară.

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells