Rough Night/O noapte nebună, nebună: prima comedie de adulţi regizată de o femeie în ultimii 20 de ani

de Cinemagia în 15 Iun 2017
Filmul, o odă adusă prieteniei, are premiera pe marile noastre ecrane vineri, 16 iunie

În comedia pentru adulţi, O noapte nebună, nebună, cinci prietene şi foste colege de facultate – interpretate de Scarlett Johansson, Kate McKinnon, Jillian Bell, Ilana Glazer şi Zoë Kravitz – închiriază o casă de vacanţă la Miami pentru un weekend care până la urmă o va lua razna.  Tocmai când îşi pierd speranţa că vor ieşi cu faţa curată din situaţia critică în care au intrat, ele îşi dau seama că toată tărăşenia mai are şi un alt sens, pe care nu l-au înţeles iniţial.

Filmul, o odă adusă prieteniei

Filmul poate fi interpretat ca fiind o poveste despre nişte prietene care, în timpul petrecerii lor pentru absolvirea Masteratului, trec printr-o serie de evenimente ieşite din comun. De fapt, el este, în esenţa lui, un film despre prietenie”, susţine Scarlett Johansson, explicându-şi propriul rol din comedia O noapte nebună, nebună.  „În general, noi ne bazăm pe oamenii cei mai apropiaţi. Acest film este o poveste despre încrederea pe care o avem în prieteni, sau un fel de odă adusă prieteniei.  Sub aparenţa unei comedii dezlănţuite, filmul este de fapt o poveste sensibilă despre acest frumos sentiment care-i leagă pe oameni”

Regizoarea, co-scenarista şi producătoarea filmului, Lucia Aniello, susţine că prieteniile proprii au avut o mare  influenţă asupra vieţii sale, iar acestea au constituit inspiraţia pentru scenariul filmului.  „El se bazează pe numeroasele relaţii de prietenie pe care le-am avut, pe sentimentele pe care le-am nutrit faţă de persoanele importante din viaţa mea”, explică ea.  „Filmul pune în discuţie modul în care trecutul ne înrâureşte prezentul şi viitorul”.

Producătorul Matt Tolmach s-a aflat pe aceeaşi lungime de undă atât în ceea ce priveşte tema principală a filmului cât şi stilul imprimat comediei de către Aniello şi Paul W. Downs, prin intermediul scenariului scris de ei.  „Mai întâi şi mai întâi, filmul e comic”, recunoaşte el.  „Personajele sunt extrem de haioase, iar vocile lor sunt perfect autentice.  Ei au creat un film nebun în care un grup de fete se duc într-un weekend să sărbătorească absolvirea Masteratului, dar acolo, ele omoară din greşeală un tip – în situaţia creată, totul se reduce la soliditatea prieteniei lor.  Iar Paul şi Lucia subliniază asta foarte bine – este o comedie nebună, dar perfect raţională”.

Prima comedie de adulţi regizată de o femeie în ultimii 20 de ani

„Lucrul care m-a atras cel mai mult la comedia scrisă de Lucia şi Paul a fost faptul că personajele sunt foarte realiste”, susţine producătorul Dave Becky.  „Noi cunoaştem tipul acesta de fete – una e organizatoarea, dar ea s-ar putea să-ţi ceară prea multe, sau alta le ştie pe toate, dar s-ar putea să-ţi ascundă ceva.  Ele îşi iubesc personajele, iar noi, pentru că le cunoaştem atât de bine şi le îndrăgim, putem să râdem de comedia creată de idiosincrasiile lor”.

De fapt, O noapte nebună, nebună  este prima comedie de adulţi regizată de o femeie în ultimii 20 de ani, ceea ce înseamnă că O noapte nebună, nebună are o perspectivă cu adevărat unică.  „Cu siguranţă că în lumea comediei au existat o mulţime de poveşti spuse din perspective feminine”, afirmă Aniello.  „Nu am nimic cu comediile regizate de bărbaţi, dar punctul de vedere al unui regizor-femeie nu poate decât să facă personajele mai autentice, pentru că şi ele sunt de sex feminin”.

„Lucia este un geniu comic”, susţine Tolmach.  „Lucrul care o distinge faţă de alţii este faptul că la ea comedia este întotdeauna dublată de un filon emoţional – chiar şi în cele mai absurde comedii, cum ar fi un episod din ‘Broad City,’ tot ceea ce realizează ea are un substrat emoţional.  Datorită acestui lucru, ea îşi cunoaşte foarte bine personajele, iar povestea ei are o claritate extraordinară, chiar dacă acesta e primul ei film”.

„Evident că mi-am dorit să fac un film la care o fată să-şi dorească să-şi ia prietenele şi să se ducă cu ele la cinema ca să râdă împreună, dar la care să se poată duce şi cu iubitul sau soţul, care să se distreze la fel de mult ca şi ea”, susţine Aniello.  „Scopul primordial al filmului este să fie comic, dar pentru mine e important ca el să exploreze şi prieteniile, făcându-i pe spectatori să se gândească la persoanele care le-au marcat viaţa, eventual la cele faţă de care s-au înstrăinat, dar cu care ar vrea poate să reînnoade relaţia. O noapte nebună, nebună se referă mai mult la acest tip de prieteni — oameni care ar face orice pentru tine — nu numai să se ocupe de un cadavru”.

Aniello şi Downs se cunosc de mai bine de 10 ani, când au frecventat amândoi un curs de comedie.  „Apoi s-au văzut mai des şi au început să gândească la fel, fiind mai tot timpul împreună,” povesteşte Aniello.  „Am început să facem video-clipuri împreună, pe care le postam ulterior pe internet – şi care, chiar dacă nu erau vizionate de nimeni, deveneau din ce în ce mai bune.  Ne făcea plăcere să lucrăm împreună, începusem să înţelegem ce înseamnă să produci singur un video-clip, cum să-l montezi, iar cu fiecare clip, noi deveneam din ce în ce mai buni.  Nu ştiam încotro ne îndreptam, dar ne plăcea să realizăm lucruri noi împreună.  Şi acum scriem şi  producem lucruri împreună, încercând să găsim cele mai bune soluţii de producţie.”

Acele video-clipuri i-au făcut pe Aniello şi Downs să devină scenariştii hitului de televiziune “Broad City”, iar Tolmach se numără printre fanii lor. „Am urmărit show-ul şi m-am întrebat: ‘Cine a scris oare scenariul?’ Această întrebare m-a condus către Paul şi Lucia şi compania lor, Paulilu, şi venind în contact cu ei am aflat că directorul lor este Dave Becky, care e un bun prieten de-al meu – el fiind managerul unora dintre cei mai haioşi oameni ai planetei.  El mi-a trimis scurt- metrajele realizate de Paulilu, care mi s-au părut senzaţionale”.

În film, Scarlett Johansson o interpretează pe Jess Thayer, o mireasă în devenire, care  şi-a dedicat comunităţii toată viaţa de până acum, dorind să se lanseze în politică.  „Ea este preocupată de problemele sociale ale comunităţii şi vrea să aducă o schimbare pozitivă în viaţa oamenilor”, explică Johansson.  „De aceea ea e hotărâtă să candideze pentru Senat”. 

Faptul că şi-a dedicat viaţa acestor probleme a făcut ca ea să-şi neglijeze viaţa personală.  „În acest răstimp ea i-a neglijat  pe cei care-i erau atât de aproape, aşa cum facem cu toţii uneori”, relatează Johansson.  „Ea e preocupată de carieră şi vrea să realizeze lucruri importante”.

„Jess este una dintre persoanele care au lăsat în urmă studenţia aventuroasă şi care au trecut la etapa în care vor să-şi croiască o viaţă nouă şi serioasă”, explică Aniello. 

Johansson a fost încântată să realizeze o  comedie.  „Scenariul e foarte hazliu,” afirmă ea. „M-a făcut să râd cu poftă. Deşi eu nu sunt o persoană care râde în hohote, m-a făcut să râd cu lacrimi.  Mi-au plăcut de asemenea relaţiile realiste dintre aceste fete şi veridicitatea personajelor. ”

Din descrierea pe care Johansson i-o face lui Jess, reiese că Aniello era preocupată de modul cum va realiza acel echilibru perfect între umor şi vulnerabilitate pe care şi-l dorea pentru acest personaj. 

Exploreaza subiecte similare:

Rough Night, Scarlett Johansson, Kate McKinnon, Jillian Bell, Ilana Glazer, Zoë Kravitz, Lucia Aniello

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells