Rondul de noapte cel mai nou film semnat de Iosif Demian va putea fi văzut în avanpremieră în cadrul celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania care se desfășară zilele acestea la Cluj Napoca. Regizorul distins în 2012 cu Premiul de Excelență TIFF11, este omagiat anul acesta în Secțiunea 3x3 (Szumowska, Berlanga, Demian) care arată publicului trei dintre filmele sale. Astfel, pe lângă Rondul de noapte, clujenii vor putea revedea pe marele ecran O lacrimă de fată (1980) și Baloane de curcubeu (1982).
Rondul de noapte surprinde o ultimă repetiție dinaintea premierei unui spectacol care se întinde până foarte târziu în noapte. Un detaliu aparent neimportant tulbură euforia reușitei. Cabinele actorilor, toaletele, îi întâmpină închise, garderobiera a dispărut fără vreo explicație. Forțați de împrejurări personajele părăsesc clădirea teatrului, ies în stradă purtând costumația lor din spectacol.
Fără accesul la propria îmbrăcăminte, fără acte sau bani, fără telefoane mobile sau cheile de la mașină, actorii se simt depășiți de situație. Protecția scenei a dispărut, textul piesei care îi unea s-a stins. Realizează treptat că pur și simplu, sunt aruncați în necunoscutul nopții. Timpul se scurge iar grupul se destramă, își vede fiecare de drumul cel mai scurt spre casă. Vom afla despre destinul lor, mult înainte de ridicarea cortinei în seara premierei.
„Filmul e format dintr-o colecție de fotografii, începând cu prima, terminând cu ultima, cu numeroase altele între ele. Așa cum J. L. Godard zicea cândva, nu neapărat în această ordine. Mi-am asumat riscul de a face un film bazat pe o enigmă, și nu pe vreun tipar de subiect simplu și direct. Provocarea presupunea găsirea gramaticii limbajului cinematic în care totul este nuanțat și decantat în straturi. Într-un film oscilând între tonalități de dramă, de horror sau comedie serioasă, am menținut intenționat totul ambiguu. Am vrut să mă întorc în adâncuri, la rădăcinile cinemaului pur, unde ceva anume continuă să existe.” mărturisea Iosif Demian.
Din distribuția filmului produs de Anca Puiu, Smaranda Zărnoianu și Kantor Laszlo fac parte actorii: Matray Laszlo, Ilinca Hărnuț, Cuzin Toma, Manuela Hărăbor, Bogdan Zsolt, Ada Condeescu.
Scenariul, imaginea și regia sunt semnate de Iosif Demian, montajul de Lemhenyi Reka, scenografia de Damokos Csaba iar costumele de Oana Păunescu. Muzica originală a filmului este realizată de Erika Jozsa Demian.
Născut în 1941, la Oradea, Iosif Demian a emigrat în Australia la mijlocul anilor 80. Și-a început cariera ca director de imagine, semnând imaginea dar și regia filmului colectiv Apa ca un bivol negru (1970), un documentar despre inundațiile catastrofice din acea perioadă. Imaginea Nunții de piatră l-a impus definitiv drept unul dintre cei mai buni operatori români. Tot cu Dan Pița și Mircea Veroiu a lucrat apoi la Duhul aurului, a co-regizat cu Andrei Blaier Urgia, iar în 1980 a realizat O lacrimă de fată, selecționat doi ani mai târziu la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard. Înainte de emigra la Sidney, în 1986, a mai semnat regia unor filme ca Baloane de curcubeu sau Lovind o pasăre de pradă.
În Australia, a fost șeful catedrei de operatorie a Școlii Australiene de Film Televiziune și Radio din Sidney, între 1988 și 1997. Printre foștii săi studenţi se numără Dion Beebe (Miami Vice, Collateral, Chicago), premiat cu Oscar pentru imaginea filmului Memoriile unei Gheișe, sau Warwick Thornton, care a câştigat Camera d’Or, în 2009 cu Samson and Delilah. În 2000, Demian a fost directorul de imagine al Stories of Olympic Glory (r. Bud Greenspan), filmul oficial al Jocurilor Olimpice din Sidney.
Rondul de noapte, în regia lui Iosif Demian, în avanpremieră la TIFF
de
Cinemagia
în 27 Iul 2021
Rondul de noapte surprinde o ultimă repetiție dinaintea premierei unui spectacol care se întinde până foarte târziu în noapte
Exploreaza subiecte similare:
festival:tiff 2021, O lacrimă de fată, Baloane de curcubeu, Iosif Demian, Anca Puiu, Ilinca Hărnuț, Cuzin Toma, Manuela Hărăbor, Ada Condeescu, Oana Păunescu, Apa ca un bivol negru, Dan Piţa, Mircea Veroiu, Duhul aurului, Andrei Blaier, Urgia, Lovind o pasăre de pradă, Dion Beebe, Memoirs of a Geisha, Warwick Thornton, Samson and Delilah, Bud Greenspan, Rondul de noapteSpune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.- TIFF 2021 în cifre: premiere absolute şi zeci de proiecţii sold-out
- TIFF Sibiu revine: peste 30 de filme și invitați speciali
- The Whaler Boy câștigă marele premiu la TIFF 2021
- Atmosferă de basm la TIFF, alături de Persil
- Persil susține excelența în cinematografie, la TIFF
- #împreunăprinfilm la Gala de deschidere TIFF 2021
- István Szabó, regizorul maghiar premiat cu Oscar, printre invitații ediției aniversare TIFF
- TIFF anunţă actorii din programul 10 pentru FILM
- Retrospective de autor la TIFF: patru autori emblematici
- „Va urma”: TIFF lansează o secțiune dedicată serialelor
- „Va urma”: TIFF lansează o secțiune dedicată serialelor
- Actrița Cezara Dafinescu, premiată pentru întreaga carieră la TIFF 2021
- Despre dragoste și alți demoni în filmele Competiției TIFF 2021
- Maraton de cinema românesc la TIFF 2021
- Deschidere aniversară TIFF: proiecții simultane în 20 de localități
- Cu dor de marele ecran: filme multi-premiate la ediția aniversară TIF
- TIFF aniversează 20 de ani cu o nouă ediție de vară, între 23 iulie și 1 august
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
Trei kilometri până la capătul lumii în competiție la Cannes, o dramă sfâșietoare despre homofobie, corupție și minciuni
Premiera internațională a filmului românesc Trei kilometri până la capătul lumii a avut loc vineri după-amiază la Cannes într-o zi însorită cu cer senin atât pentru cinefili, cât și pentru cinematografia românească. - Furiosa: A Mad Max Saga, George Miller revine la Cannes cu un prequel spectaculos
- Totul despre familia Lefkovics - O poveste despre familie, traume și vindecare
- Munch: Dragoste, fantome și vampiri nobili - Un portret autentic al unui artist complex
- How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
CineCloud
Alexandra Maria Lara
Rachele Brooke Smith
John Huston
Reese Witherspoon
Gone
Scent of a Woman
Ioana Scarlatescu
Tyson
102 Dalmatians
Rob Zombie
Faces in the Crowd
Cuibul salamandrelor
Jackie
The X-Files: I Want to Believe
Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăși, frumoasă e viața!
Vistrian Roman
Greenland
Dracula Untold
A Different Loyalty
The Ladykillers
Ben Kingsley
Un camino hacia el destino
Minka Kelly
Simon Woods
Pompeii
Der Untergang
Om Shanti Om
Cross of Iron
And Now for Something Completely Different
Hacksaw Ridge
Cinemagia
> Festival Tiff 2021
> Rondul de noapte, în regia lui Iosif Demian, în avanpremieră la TIFF
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- A Quiet Place: Day One
- Bad Boys: Ride or Die
- Never Let Go
- Ultraman: Rising
- MoviePass, MovieCrash
- It Ends with Us
- Giants of la Mancha
Filme populare
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- If
- Tarot
- Weekend de vis
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- DogMan
- Inside Out 2
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- A Quiet Place: Day One
- Bastarden
- Love Lies Bleeding
- The Exorcism
- Despicable Me 4
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Twisters
- Les Indésirables
- Noah's Ark
- Boonie Bears: Back to Earth
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Kinds of Kindness
- Firebrand
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Deadpool & Wolverine
- Thunderbolts
- Harold and the Purple Crayon
- Trap
- Borderlands
- Alien: Romulus
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Rondul de noapte, în regia lui Iosif Demian, în avanpremieră la TIFF