A XIV-a editie a Festival on Wheels se desfasoara in perioada 7-14 noiembrie la Kars, în estul Turciei. Organizat din 1995 de catre Asociatia de Cinematografie din Ankara si membru al European Coordination of Film Festivals, festivalul a fost gandit de la prima editie ca un eveniment de prezentare a filmelor europene si turcesti cinefililor din diverse orase ale Turciei.
In ultimii treisprezece ani, festivalul a vizitat Ankara, Baku (Azerbaijan), Bursa, Çanakkale, Diyarbakir, Drama (Grecia), Eskisehir, Gaziantep, Istanbul, Izmir, Kars, Kayseri, Malatya, Mersin, Samsun, Sarajevo (Bosnia-Herzegovina), Tbilissi (Georgia) si Van. In acest an oaspetii turci si straini vor fi gazduiti in Kars, orasul în care se desfasoara actiunea romanului Zapada al scriitorului Orhan Pamuk si un loc cu o fascinanta mostenire istorica si culturala. La finalul evenimentului va fi oferit marele trofeu al festivalului, Gasca de aur, alaturi de alte premii.
Romania va beneficia in acest an de un interes special, fiind programate o sectiune de scurt-metraje recente si mult premiate-Shortly Romania (Valuri-regia Adrian Sitaru, Fatza galbena care râde -regia Constantin Popescu, Interior. Scara de bloc - regia Ciprian Alexandrescu, Megatron-regia Marian Crisan, Lampa cu caciula-regia Radu Jude) si o dezbatere turco-romana privind posibilitatea realizarii de co-productii, la care vor participa regizori, producatori si reprezentanti ai institutiilor de cinematografie din cele doua tari. ICR Istanbul sustine participarea la acest eveniment a unui grup de 6 cineasti români.