Rezidenţa Cinéfondation primeşte, de pe 1 octombrie 2009 până pe 15 februarie 2010, şase noi laureaţi, care vor fi însoţiţi în procesul de scriere al primului sau al celui de-al doilea lungmetraj şi ajutaţi în pregătirea filmului. Gilles Jacob şi juriul pe care l-a prezidat au ales, din 170 de candidaţi, trei regizoare şi trei regizori, conform unui comunicat remis Cinemagia.
Românca Ioana Uricaru, în vârstă de 38 de ani, co-regizor la filmul omnibus Amintiri din Epoca de Aur (scris de Cristian Mungiu si Hanno Höfer), va participa la rezidenţa Cinéfondation cu proiectul de lungmetraj After The Wedding, ce prezintă povestea unei tinere românce, Mara, care se căsătoreşte cu un american şi se instalează la el, în Virginia, împreună cu fiul ei de 6 ani.
În nouă ani de existenţă a programului de rezidenţe Cinéfondation, 64 de proiecte coordonate au devenit filme şi mare parte dintre ele au fost distribuite. În 2009, filmele scrise în cadrul Rezidenţei au fost remarcate la festivalurile internaţionale, dintre care unele chiar premiate.
Este cazul lui Corneliu Porumboiu şi al lui Raya Martin (la secţiunea Un Certain Regard), al brazilianului Eduardo Valente şi chilianului Sebastian Lelio (Quinzaine des Réalisateurs). Vimukti Jayasundera (Sri-Lanka) a fost în competiţia Festivalului de Film de la Veneţia tot cu un film conceput în cadrul Cinéfondation. În acelaşi caz este Xiaolu Guo (China), care a câştigat un Leopard de Aur la Locarno.
Legendă foto: Ioana Uricaru, la Cannes, alături de regizorii Amintirilor din Epoca de Aur.